Scafandrii au recuperat trupul bărbatului din canalul Bega – identitatea lui rămâne necunoscută

„Trupul bărbatului a fost recuperat din apă de către echipajul de scafandri, însă, din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat. În urma verificărilor efectuate, asupra acestuia nu a fost găsit documentul de identitate sau alte acte care să ateste identitatea persoanei”, anunță IPJ Timiș.

Bărbatul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara, în vederea efectuării necropsiei, potrivit mediafax.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment”, precizează polițiștii.

Pompierii au fost anunțați, sâmbătă, la ora 15:17, prin SNUAU 112, despre o persoană (bărbat) posibil înecată în canalul Bega, în Timișoara, de pe podul Pestalozzi, anunța ISU Timiș.

La fața locului au ajuns o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare, echipate cu bărci, o motocicletă SMURD și un echipaj SMURD, precum și o autospecială cu trei scafandri, precum și mai multe bărci dotate cu sonar.

Sursa: www.stiripesurse.ro

LIVE/ VIDEO Eurovision 2025 – A început finala concursului european al cântecului de la Basel. Favorite sunt: Suedia, Austria, Franţa, Ţările de Jos şi Finlanda

Forţele siriene au atacat ascunzători ale Statului Islamic în Alep