O asociaţie de jurişti a anunţat joi că sesizează justiţia cu privire la ”difuzare de informaţii false”, în urma unor declaraţii atribuite ”în mod fraudulos” de către parlamentari Raportoarei Speciale ONU pentru Teritoriile Palestiniene Francesca Albanese, care le respinge în mod categoric, relatează AFP.
Un grup de deputate i-a scris marţi ministrului francez de Externe Jean-Noël Barrot, pentru a denunţa declaraţii ”antisemite” ale lui Francesca Albanese care, o acuză ei, a ”desemnat Israelul drept un inamic comun al omenirii” şi a cere Franţei ”să acţioneze” pentru ”a i se retrage orice mandat ONU”.
Atteinte à l’indépendance d’un mandat onusien de Francesca Albanese et manquement aux obligations internationales de la France : JURDI dépose un signalement au Procureur de la République pour diffusion de fausse nouvelle
Notre communiqué
— Juristes pour le respect du droit international (@JURDIasso)
Interpelat miercuri de către una dintre aceste deputate, Barrot i-a cerut, în Parlament, demsiia lui Albanese cu privire la ”declaraţii scandaloase şi vinovate care vizează nu Guvernul israelian, a cărui politică este permis să fie criticată, ci Israelul ca popor şi naţiune, ceea ce este absolut inacceptabil”.
The French Foreign Minister is calling for the resignation of Francesca Albanese.
I was concerned about this man’s mental state yesterday.
I feared he might have a nervous breakdown and collapse to the floor.
If his reaction were directed against the genocide, it would be…
— Capt. Osama Thaher???????? (@osamathaher111)
Francesca Albanese denunţă, la rândul său, ”acuzaţii mincinoase” şi o ”manipulare” a declaraţiilor sale.
UN ”INAMIC COMUN”
Asociaţia ”Jurişti pentru Respectarea Dreptului Internaţional” (JURDI) denunţă aceste acuzaţii drept ”o atingere gravă adusă principiului independenţei mecanismelor ONU şi care ridică problema difuzării de informaţii în mod evident inexacte de către autorităţi publice”.
JURDI anunţă că a depus, prin urmare, ”o sesizare la Procurorul Republicii Parisului cu privire la fapte care pot constitui delictul prevăzut de lege în privinţa difuzării de ştiri false cu privire la declaraţii atribuite în mod fraudulos doamnei Francesca Albanese”,
”O asemenea prezentare, care provine de la o autoritate publică şi care este răspândită într-un cadru instituţional este susceptibilă să constutie o difuzare de ştiri false în sensul în care atribuie unei experte declaraţii pe care nu le-a făcut şi nici susţinut”, subliniază JURDI.
Declaraţiile expertei ”nu vizează nici poporul şi nicio vreo naţiune, ci sisteme politice, economice şi juridice”, potrivit asociaţiei.
Francesca Albanese a evocat sâmbătă, într-o intervenţie prin videoconferinţă la un forum organizat la Doha de către postul Al-Jazeera, un ”inamic comun” care a permis, în opinia sa, un ”genocid” în Fâşia Gaza.
My full AJ Forum speech last week: the common enemy of humanity is THE SYSTEM that has enabled the genocide in Palestine, including the financial capital that funds it, the algorithms that obscure it and the weapons that enable it.
— Francesca Albanese, UN Special Rapporteur oPt (@FranceskAlbs)
”Este o provocare faptul că, în loc să oprească Israelul, cea mai mare parte ţărilor din lume l-a înarmat, i-a oferit scuze politice, o umbrelă politică şi o susţinere economică”, a declarat ea.
Întrebată miercuri despre acest scandal de către postul France24, ea de răspuns că ”nu am spus niciodată, niciodată, niciodată că Israelul este inamicul comun al omenirii”.
”Am vorbit despre crimele Israelului, despre apartheid, despre genocid şi am condamnat ca inamic comun sistemul care nu permite o aducere în justiţie şi o încetare a crimelor Israelului”, a subliniat ea.


