Atacurile USR la adresa IPJ Timiș au continuat cu un alt scandal, între romi
În weekend, două clanuri de romi s-au războit în stradă. Reglarea de conturi nu s-a făcut prin bătaie, ci printr-un accident produs intenționat pe un pod din zona centrală. Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, tot de la USR, a acuzat poliția că nu își face treaba.
“Știu că uneori apar situații care îi îngrijorează pe timișoreni. Poliția Locală a ajuns prima la scandalul dintre clanuri, care au și distrus balustrada podului Mihai Viteazu. Colegii au gestionat rapid situația până la apariția altor instituții cu atribuții în domeniu. Așa cum au făcut-o de multe ori, pentru că siguranța este prioritară pentru noi.
Ordinea publică rămâne și responsabilitatea Poliției Naționale, cu care va trebui să intensificăm colaborarea odată ce planurile Guvernului de a reduce masiv numărul de polițiști locali va fi pusă în aplicare.
Pentru ca timișorenii să se simtă în siguranță în tot orașul, prezența poliției în teren trebuie să fie constantă și vizibilă. Noi, prin Poliția Locală, nu ignorăm apelurile cetățenilor și intervenim la nevoie, cât o să mai avem personalul necesar.
La Gara de Nord, de exemplu, Locala a ajuns la aproape 100 de intervenții, în jumătate de an. M-aș bucura ca și Poliția Națională să-și facă un traseu familiar acolo. În week-end-ul care tocmai a trecut, echipele de la Locală au fost din nou pe teren la Gara de Nord, în patrule mixte, așa cum am stabilit în Comisia Locală de Ordine Publică. Totodată, clădirea în care își făcuseră adăpost câteva persoane a fost igienizată și sigilată de proprietar, la solicitarea Comisiei.
O prezență constantă descurajează incidentele, iar patrulele Poliției Naționale trebuie să fie acolo, zi de zi. Am propus ca zona Gării să fie declarată zonă de siguranță publică, ceea ce ar permite intensificarea patrulelor. Această decizie aparține Poliției Naționale, iar cetățenii și noi am transmis deja toate datele și argumentele necesare pentru ca aceasta să fie luată fără întârziere”, a scris Romocean pe Facebook.
Cetățenii sunt folosiți ca pretext de USR pentru preluarea șefiei IPJ Timiș
USR a cerut, în coaliție, șefia mai multor prefecturi. Prefectura Timiș se află pe lista celor de la USR. În Timiș se încearcă debarcarea prefectului PSD Mihai Ritivoiu și instalarea unui prefect USR. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, s-a plâns ieri că USR nu are destule funcții în guvern. În replică, șeful PSD Sorin Grindeanu a declarat că el nu crede că USR a ajuns la guvernare pentru funcții. Chiar și așa, USR nu pare să vrea să se oprească la prefecturi, ci atacă direct IPJ Timiș, o miză mare.
Preluarea IPJ Timiș ar fi o demonstrație de putere pentru USR, în condițiile în care șeful IPJ Timiș, chestorul Alin Petecel a fost ținta mai multor scandaluri de presă. Cercetat fiindcă ar fi mers în vacanță cu mașina de serviciu sau pentru că a dispus măsuri la adresa fostului polițiști Valer Kovacs care a intrat în IPJ cu pistolul personal, Petecel a fost mutat temporar de la șefia IPJ Timiș, însă a revenit pe funcție, indiferent de partidul politic aflat la putere. Preluarea șefiei IPJ Timiș ar asigura USR libertatea de a dispune după bunul plac măsurile de ordine publică din oraș, fără ca vreo instituție să se opună.
AUR a depus un proiect de HCL prin care vrea ca zona Gării de Nord să fie declarată ca una periculoasă, lucru care ar putea încheia atacurile USR la adresa IPJ Timiș
Gara de Nord trebuie să devină un spațiu sigur pentru timișoreni
“În urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind situația gravă a siguranței publice din zona Gării de Nord – inclusiv acte de violență, consum de substanțe interzise, consum de alcool în spațiul public, furturi și tulburarea ordinii publice – am inițiat un proiect de hotărâre menit să ofere soluții concrete și imediate.
Proiectul prevede, printre altele:
Declararea zonei Gării de Nord ca „Zonă cu risc crescut pentru siguranța publică”, în baza documentată a problemelor semnalate de cetățeni.
Înființarea unui post fix de Poliție Locală, cu program permanent, destinat coordonării activităților de menținere a ordinii publice, primirii sesizărilor cetățenilor și intervenției rapide în situații de urgență.
Alocarea fondurilor necesare din bugetul local pentru funcționarea și dotarea acestui post, inclusiv pentru personal și echipamente moderne de supraveghere video.
Suplimentarea patrulelor pedestre și auto în zonă, în colaborare cu Poliția Municipiului Timișoara.
Siguranța cetățenilor nu este negociabilă. Gara de Nord este una dintre porțile de intrare în oraș și trebuie să ofere protecție, nu teamă. Prin acest proiect, cerem administrației locale și Poliției Locale să își asume un plan clar de acțiune, nu doar măsuri temporare.
Consider că Timișoara are nevoie de fermitate și de implicare reală din partea autorităților, iar acest proiect este un pas important către recâștigarea siguranței și normalității în zona Gării de Nord”, scrie pe Facebook consilierul local AUR Ilie Vasile Sîrbu.
Atacat tot mai des de USR, IPJ Timiș a luat măsuri
Cei de la IPJ au schimbat șefia Secției 4, pe raza căreia se află Gara de Nord. Culmea este că mutarea a venit după un alt scandal în care o fată a acuzat că ar fi amenințată cu moartea de tatăl ei și oamenii legii nu fac nimic. IPJ a intervenit și l-a reținut pe bărbat, iar șeful Secției 3, pe raza căruia avut loc scandalul, a fost schimbat. Practic, cei de la IPJ au făcut o rocadă între șefii secțiilor 3 și 4 fiindcă doar asta a permis legea. De notat însă că pe acest subiect USR nu a lansat niciun atac.