Scenariu: Ciucă – președinte interimar

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat sâmbătă, la Antena 3, cum se poate ajunge la acest scenariu.

1. Când pleacă Iohannis

Mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie pe 21 decembrie.

Articolul 38, alin. (3) din Constituție, prevede că: „Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”.

Cum România nu se află în niciuna din cele două cazuri prevăzute de Constituție pentru prelungirea mandatului, funcția de șef al statului va deveni vacantă din data de 21 decembrie.

În acest caz se va ajunge dacă CCR va anula primul tur al alegerilor prezidențiale și scrutinul va fi reluat, pentru că nu va fi suficient timp pentru organizarea din nou a scrutinului pentru Cotroceni.

2. Cine asigură șefia statului

Spre deosebire de mandatul Președintelui, în cazul Parlamentului mandatul „se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament”, conform articolului 63, alin. (3) din Constituție.

„Dacă nu se finalizează organizarea noului Parlament până pe 21 decembrie, actualul președinte al Senatului, dl Ciucă, va prelua funcția de președinte interimar pentru că mandatul acestui Parlament încetează, conform Constituției, numai la data la care noul Parlament intră în activitate”, a declarat Augustin Zegrean.

CCR se va reuni pe 2 decembrie, de la ora 17.00, pentru a lua o decizie legată de validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, după renumărarea voturilor.

Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş, şi, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.

Rezultate din Liga II: Scor de maidan la CS Mioveni – CSM Slatina – 1-8

Capelă ecumenică inaugurată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc