Scene de groază la un târg științific din Cluj-Napoca: Două fete au fost arse pe față și mâini în urma experimentului demonstrativ eșuat

Un echipaj SMURD și un echipaj al serviciului de ambulanță județean Cluj au acordat asistență medicală pentru două minore, în vârstă de 7 și 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și a mâinlor, informează ISU Cluj, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a întâmplat după ce acestea au asistat la un experiment demonstrativ de la un târg științific, la un eveniment public care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali, din Cluj-Napoca.

La momentul sosirii echipajelor la fața locului, copii erau cooperanți și aveau o stare generală bună.

Cele două minore au fost consultate, iar ulterior au fost duse la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Atac la adresa lui Lasconi: ‘Spune toate bazaconiile care îi trec prin cap’

Atacul de la 7 octombrie ar fi trebuit să aibă loc mult mai devreme – Motivul pentru care Hamas a amânat lovitura devastatoare