Schi alpin: Cupa Mondială – Norvegianul Alexander Steen Olsen, învingător în slalomul uriaş de la Soelden

Norvegianul Alexander Steen Olsen a câştigat duminică slalomul uriaş de la Soelden (Austria), prima probă a sezonului 2024-2025 din Cupa Mondială masculină de schi alpin.

Podiumul a fost unul 100% norvegian, cu Henrik Kristoffersen pe locul secund şi Atle Lie McGrath pe poziţia a treia.

La 23 de ani, Steen Olsen a semnat a doua sa victorie în circuitul mondial de schi alpin, după cea obţinută în februarie 2023 la Palisades Tahoe (SUA), într-o probă de slalom.

Prima manşă a concursului de la Soelden a fost marcată de eroarea elveţianului Marco Odermatt, care a ratat o poartă şi a căzut, ieşind din concurs. Odermatt, triplu câştigător al Cupei Mondiale de schi alpin (2022, 2023, 2024), a dominat slalomul uriaş în sezonul trecut, cu 9 victorii în 10 curse.

Duminică şi-a făcut revenirea în Cupa Mondială, după o pauză de cinci ani, austriacul Marcel Hirscher, care a concurat sub culorile Olandei, ţara de origine a mamei sale, clasându-se pe locul 23.

Hrischer, în vârstă de 35 de ani, a dominat schiul alpin masculin până la retragerea sa, în 2019, câştigând 67 de probe şi urcând în total pe podium de 138 de ori.

El a cucerit de opt ori marele Glob de Cristal al Cupei Mondiale, precum şi două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang (2018), având în palmares şapte titluri de campion mondial (5 la individual şi 2 pe echipe)

Clasamentul final al slalomului uriaş de la Soelden:
1. Alexander Steen Olsen (Norvegia) 2:09.50
2. Henrik Krisatoffersen (Norvegia) 2:10.15
3. Atle Lie McGrath (Norvegia) 2:10.16
4. Lucas Pinheiro Braathen (Brazilia) 2:10.40
5. Alex Vinatzer (Italia) 2:10.60

AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea) 

Turcia: Sorescu a înscris un gol pentru Gaziantep FK. Maxim a reuşit un assist

Planul major anunțat de Regele Charles pentru 2025: Totul vine după ce a fost diagnosticat cu cancer