Elvețianul Marco Odermatt a cucerit Globul de Cristal al Cupei Mondiale în proba de slalom super-uriaș, după ce ambele curse prevăzute sâmbătă și duminică în stațiunea franceză Courchevel au fost anulate din cauza condițiile meteo nefavorabile, a anunțat duminică dimineață Federația Internațională de Schi (FIS), conform AFP.
Prin urmare, schiorul elvețian are garantată câștigarea Globului de Cristal la slalom super-uriaș, pe lângă Globurile de Cristal la coborâre și la general, având un avans de 158 de puncte față de cel mai apropiat rival al său, Vincent Kriechmayr, care nu îl poate ajunge din urmă în ultima cursă de slalom super-uriaș programată săptămâna viitoare în Norvegia.
”În ciuda tuturor eforturilor depuse de organizatori, condițiile de siguranță de pe traseu sunt insuficiente pentru a începe o cursă din cauza ninsorilor abundente de peste noapte, a scris FIS pe Telegram duminică dimineață. Organizatorii au decis să anuleze cursa.”
După două săptămâni de vreme primăvăratică, organizatorii de la Courchevel au anticipat condițiile precare așteptate în weekend, mutând vineri cursa de coborâre, programată inițial pentru sâmbătă, și amânând primul slalom super-uriaș până sâmbătă, chiar dacă se putea să nu aibă loc. Al doilea slalom super-uriaș de duminică era pus sub semnul întrebării de asemenea.
Cursa de duminică trebuia să fie un rămas bun de la publicul său local pentru francezul Alexis Pinturault, cel mai laureat schior francez, care a decis să-și încheie cariera la aproape 35 de ani.
Ultima cursă de slalom super-uriaș al sezonului de Cupă Mondială are loc pe 24 martie, la Hafjell, în Norvegia.


