Școala Politică Gh. I. Brătianu de la Sighetu Marmației, organizată de Tineretul Național Liberal, a ajuns la cea de-a XV a ediție

„Este un eveniment-manifest pentru toți cei care simt, gândesc și acționează în spiritul liberalismului.

Tinerii liberali au misiunea să ducă mai departe moștenirea liberală. Recursul la istorie, la lupta anti-comunistă a elitelor care au pierit la Sighet pentru apărarea democrației și a libertăților fundamentale, este o datorie morală și civică.

Plecând de la îndemnul lui Gh. I. Brătianu care spunea că “Destinul unui neam este mai important decât destinul unui individ”, i-am încurajat pe tinerii liberali să facă politică pentru oameni și să fie modele pentru tinerii României.

PNL este singurul partid de dreapta din România care are vocația și priceperea pentru a continua modernizarea statului român și de a apăra democrația.

PNL este partidul administrațiilor performante, este partidul marilor investiții publice, este partidul faptelor și al echilibrului.

Tinerii liberali sunt cei mai în măsură să le vorbească celor de vârsta lor despre toate aceste realizări.

Lumea se uită cu speranță la tânăra generație pentru că este cea care va clădi România de mâine.

Am încredere în tinerii noștri că vor face tot ce ține de ei, că și-a asumat cu demnitate misiunea de a duce mai departe proiectul liberal pentru România.

Împreună acționăm și construim, în spirit liberal, România de mâine!”, este mesajul transmis de Lucian Bode.

Cristian Diaconescu îşi lansează oficial candidatura pentru Preşedinţia României şi programul electoral, luni, la Iaşi

Scandalul Nordis, prin ochii avocaților – Ce opțiuni mai au cei care și-au pierdut banii în astfel de țepe imobiliare