Scrimă: Iulian Teodosiu a cucerit Cupa României la sabie

Scrimerul dinamovist Iulian Teodosiu s-a impus vineri în Cupa României la sabie masculin. Sabina Martiş a cucerit trofeul la sabie feminin.

Iulian Teodosiu (CS Dinamo Bucureşti) a adunat zece victorii din zece meciuri disputate în concursul desfăşurat vineri, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca), din Bucureşti.

Iulian Teodosiu l-a eliminat în semifinale pe George Dragomir, de la CSM Unire Slobozia, pe care l-a învins cu scorul de 15-12. Al doilea finalist a fost Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti), care l-a întrecut pe Matei Cîdu (CSA Steaua Bucureşti), cu 15-9. Finala a fost dominată de Iulian Teodosiu care s-a impus cu 15-7, cucerind medalia de aur a Cupei României la sabie masculin, ediţia 2024.

În concursul feminin s-a impus Sabina Martiş (CSA Steaua Bucureşti), învingătoare cu scorul de 15-9 în finala disputată împotriva Mariei Matei (CS Dinamo Bucureşti).

 

ISUBIF: Incendiu pe Aleea Lacul Morii; mai multe containere în care locuiau ucraineni, cuprinse de flăcări

MAE: Condamnăm cu fermitate decizia Rusiei de a deschide anchete penale împotriva unor jurnalişti