Scrimă: Medalie de bronz la Madrid pentru echipa masculină de sabie a României

Echipa României a cucerit duminică, la Madrid, medalia de bronz a concursului de Cupă Mondială la sabie, pentru seniori, după ce a dispus de Statele Unite în meciul pentru locul 3, scor 45-40.

Echipa României (Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Niţu, Iulian Teodosiu) a terminat pe locul al treilea concursul de Cupă Mondială FIE de la Madrid.

Parcursul tricolorilor a fost deschis de înfruntarea cu echipa din Chile, în primul tur al tabloului principal. Românii s-au impus la o diferenţă consistentă, scor 45-19, mergând mai departe. În optimi a urmat o victorie cu formaţia Canadei, scor 45-34, iar în sferturile de finală a venit un succes cu 45-40 în faţa teamului din Coreea de Sud. În semifinale băieţii noştri au înfuntat Franţa, cedând cu 41-45.

România a intrat în lupta pentru medalia de bronz a concursului şi a întrecut echipa Statelor Unite, în finala mică, scor 45-40, cucerind astfel medalia de bronz.

 

Statul, mai eficient decât privații? Guvernul britanic trece la naționalizări în domeniul feroviar

Antrenorul Erik ten Hag va prelua Bayer Leverkusen, în locul lui Xabi Alonso