Octavian Zidaru a fost numit antrenor al lotului naţional feminin de spadă şi a participat la Grand Prix-ul de la Budapesta, a anunţat duminică Federaţia Română de Scrimă, pe pagina oficială de Facebook.
Octavian Zidaru a acceptat funcţia de antrenor federal şi este antrenorul lotului feminin de spadă seniori al României. El a condus până acum echipa reprezentativă din Hong Kong, iar la Jocurile Olimpice de la Paris a fost antrenorul lui Vivian Kong, medaliata cu aur din proba de spadă feminin.
Zidaru a însoţit fetele din echipă la Grand Prix-ul de seniori de la Budapesta, unde cadeta Natalia Constantin a reuşit un rezultat excelent, clasându-se pe locul 11. Legitimată la clubul CSA Steaua Bucureşti, Natalia Constantin a înregistrat şase victorii în grupă, iar pe tabloul principal a trecut de primele două tururi (15-9 cu Emma Nagy, din Ungaria, şi 15-13 cu Angeline Favre, din Elveţia), fiind întrecută de Giulia Rizzi (Italia), cu 15-11, în optimile turneului.