Potrivit APIA, sprijinul financiar este acordat pentru un efectiv de tinere femele ovine și caprine cuprins între 50 și 300 de capete iar valoarea sprijinului este de 248 lei pe cap de animal. Pentru solicitanții care dețin un efectiv mai mare de 300 de capete, sprijinul va fi calculat doar pentru maximum 300 de capete per beneficiar, cu condiția respectării pragului minim de 50 de capete per exploatație.
Plata sumelor aferente sprijinului financiar va fi efectuată până la 30 aprilie 2025, însă beneficiarii ale căror conturi bancare sunt invalide vor avea posibilitatea de a corecta situația până cel târziu 30 iunie 2025, transmite Mediafax.
APIA îi îndeamnă pe crescătorii de ovine și caprine interesați să depună cererile în termenul stabilit și să consulte site-ul oficial al instituției, www.apia.org.ro, pentru informații detaliate privind eligibilitatea, documentele necesare și procedura de depunere a cererilor.