Se dau bani de chirie pentru tineri. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi ajutorul de 100 de euro

#image_title

Conform noului regulament, suma acordată poate acoperi maximum 40% din valoarea chiriei, în creștere de la 25%. De asemenea, durata minimă a contractului de închiriere înregistrat la ANAF a fost majorată de la 4 la 6 luni, scrie PRO TV.

content-image

Programul este destinat tinerilor sub 35 de ani cu domiciliul sau reședința în Sfântu Gheorghe, care sunt absolvenți de liceu sau școală profesională și care lucrează în municipiu. Aceștia trebuie să dețină un contract de închiriere valabil, să nu fi deținut mai mult de jumătate dintr-o locuință în ultimii 5 ani și să nu aibă datorii la bugetul local.

Tinerii interesați pot depune cererea și documentele necesare la Biroul pentru Tineret al Primăriei, pe strada Korosi Csoma Sandor nr. 5. Formularele și lista documentelor pot fi descărcate și de pe site-ul oficial al Primăriei.

content-image

Autoritățile locale speră că acest sprijin va contribui la reducerea exodului tinerilor și la stimularea celor plecați să revină în Sfântu Gheorghe pentru muncă sau studii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Aur-iștii japonezi, rezultat surprinzător în alegeri. Intrare fulminantă în parlamentul de la Tokyo pentru cei din Partidul Sanseito

O ‘mână’ de români au pus bazele unei rețele care alimenta piața neagră din China: ‘Ardeau’ toată Spania și scoteau profit de mii de euro pe zi