Se dezlănțuie din nou iadul în Gaza: Israelul va acţiona cu o forţă pe care nu aţi văzut-o încă

Reluarea operaţiunilor terestre vine la o zi după ce peste 400 de palestinieni au fost ucişi în atacuri aeriene, într-unul dintre cele mai sângeroase episoade de la începutul conflictului, spulberând speranţele pentru o încetare a focului, situaţie care s-a menţinut în mare parte din ianuarie.

Armata israeliană a declarat că operaţiunile sale au extins controlul Israelului asupra coridorului Netzarim, care străbate Gaza, şi au fost o manevră „concentrată” menită să creeze o zonă tampon parţială între nordul şi sudul enclavei.

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că o lovitură aeriană israeliană a ucis miercuri un angajat străin şi a rănit cinci lucrători la sediul ONU din centrul oraşului Gaza. Dar Israelul a negat acest lucru, spunând că a lovit un sit al Hamas, unde a detectat pregătiri pentru tiruri asupra teritoriului israelian.

Jorge Moreira da Silva, directorul executiv al biroului ONU pentru servicii de proiect, a declarat: „Israelul ştia că acesta este un sediu al ONU, că oamenii locuiesc, stau şi lucrează acolo, este un complex. Este un loc foarte cunoscut”.

Israelul, care a jurat să eradicheze Hamas, a declarat că atacul său masiv de marţi a fost „doar începutul”.

Israelul şi Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului, care a oferit un răgaz celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza, după 17 luni de război ce a redus enclava la ruine şi a forţat majoritatea populaţiei să se refugieze de mai multe ori.

Potrivit autorităţilor sanitare palestiniene, campania israeliană a ucis peste 49.000 de persoane în Gaza şi a provocat o criză umanitară din cauza penuriei de alimente, combustibil şi apă.

Israelul a acuzat Hamas că foloseşte civilii palestinieni drept scuturi umane. Hamas neagă acest lucru şi acuză Israelul de bombardamente fără discriminare.

Războiul – cel mai devastator episod din deceniile de conflict israeliano-palestinian – a fost declanşat de un atac condus de Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, în care oameni înarmaţi au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat în jur de 250 de ostatici, potrivit numărătorii israeliene.

Decizia premierului Benjamin Netanyahu de a relua bombardamentele a declanşat proteste în Israel, în condiţiile în care 59 de ostatici sunt încă reţinuţi în Gaza, 24 dintre aceştia fiind consideraţi a fi încă în viaţă. O coaliţie a familiilor ostaticilor şi a protestatarilor anti-Netanyahu îl acuză pe prim-ministru că foloseşte războiul în scopuri politice.

Mai devreme miercuri, armata israeliană a lansat pliante în nordul şi sudul Fâşiei Gaza, ordonând din nou locuitorilor să îşi evacueze casele.

Ministrul apărării, Israel Katz, a emis o declaraţie video prin care avertiza locuitorii din Gaza că evacuarea din zonele de luptă va începe în curând. El a declarat că loviturile aeriene au fost „doar primul pas”. Dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi, „Israelul va acţiona cu o forţă pe care nu aţi văzut-o încă”, le-a spus el palestinienilor.

Reînceperea violenţelor a fost condamnată de ţările occidentale, inclusiv de Franţa şi Germania, precum şi de Qatar şi Egipt, care au acţionat ca mediatori în cadrul negocierilor de încetare a focului.

Şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat miercuri că i-a transmis ministrului israelian de externe, Gideon Saar, că situaţia din Gaza este „inacceptabilă”.

Regele Abdullah al Iordaniei a cerut restabilirea armistiţiului şi reluarea fluxurilor de ajutor. „Reluarea de către Israel a atacurilor asupra Gazei este un pas extrem de periculos care adaugă şi mai multă devastare la o situaţie umanitară deja dezastruoasă”, a declarat acesta în cadrul unei vizite la Paris pentru discuţii cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Cu toate acestea, Dorothy Shea, ambasadorul interimar al SUA la Naţiunile Unite, a declarat marţi că vina pentru reluarea ostilităţilor „aparţine exclusiv Hamas”.

În violenţele de miercuri, trei persoane au fost ucise într-o lovitură aeriană israeliană asupra unei case din oraşul Gaza, în timp ce o altă lovitură aeriană a provocat moartea a doi bărbaţi şi rănirea altor şase persoane în oraşul Beit Hanoun din nord, au declarat autorităţile sanitare din Gaza.

Medicii palestinieni au declarat că bombardamentele tancurilor israeliene de pe strada Salahdeen au ucis un palestinian şi au rănit alte persoane, în timp ce o lovitură aeriană israeliană a ucis trei persoane într-o casă din oraşul Beit Lahiya, la nord de enclavă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trump avertizează Iranul: Ei vor fi complet anihilaţi

Elena Lasconi: Vreau să mă refer la cei care sunt dependenţi de Tik-Tok şi l-au votat pe Mesia Georgescu/ Dacă tot vreţi să reveniţi la industria calului, de ce nu renunţaţi la smartphone-uri şi folosiţi telefonul cu fir sau cu centralistă