Secetă istorică pe Dunăre: nivelul scăzut al apei perturbă transportul maritim. Ce efecte poate avea asupra economiei și mediului

#image_title

Temperaturile au atins 35 de grade Celsius la Budapesta în această săptămână, în timp ce o mare parte a Europei a fost afectată de un val de caniculă care a dus deja la moartea a cel puţin opt persoane.

Ca urmare a nivelului scăzut al apei, navele de marfă trebuie să lase în urmă mai mult de jumătate din încărcătura lor şi pot funcţiona doar la 30-40% din capacitate, a declarat Attila Bencsik, vicepreşedinte al Asociaţiei Maghiare de Navigaţie. Tarifele de transport maritim ar putea creşte cu până la 100%, deoarece se adaugă o suprataxă atunci când o navă nu poate naviga încărcată complet, a spus el.

Astfel de niveluri scăzute ale apei au mai fost înregistrate pe Dunăre, dar acestea se produc de obicei în luna august, a declarat Attila Szegi, purtător de cuvânt adjunct al Direcţiei generale maghiare de gestionare a apelor.

Szegi a precizat că se aşteaptă ploi în bazinul hidrografic al Dunării săptămâna viitoare, ceea ce ar trebui să ducă la o uşoară creştere a nivelului apei şi la o îmbunătăţire a situaţiei navigaţiei.

Institutul meteorologic de stat din Ungaria, HungaroMet, a declarat că precipitaţiile din luna iunie au fost de numai 17% din media pentru luna respectivă, ceea ce face ca această lună iunie să fie cea mai secetoasă din 1901.

„Iunie este una dintre cele mai ploioase luni ale anului în climatul nostru, iar acum avem acest nivel scăzut al apei”, spune Gyorgy Matavovszki, în timp ce s-a oprit cu caiacul său pe un banc de nisip la Szob, un oraş la nord de Budapesta. „Are frumuseţea sa, deoarece apa este limpede, este uşor să vâsleşti în ea, dar este îngrijorător”, adaugă el.

Seceta severă afectează și alte fluvii importante din Europa

Râul Vistula a atins un nivel minim record în Varşovia, iar Rinul din Germania a fost, de asemenea, neobişnuit de scăzut.

Michał Sikora, meteorolog şi hidrolog la IMGW din Polonia, a declarat că râul Vistula a atins vineri un nivel minim record de 19 centimetri, adăugând că se aşteaptă ca acesta să scadă în continuare în zilele următoare, posibil sub 15 centimetri.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Prima reacție de la Kremlin după ce Trump s-a declarat dezamăgit de discuția cu Putin: ‘Urmărim îndeaproape toate declaraţiile preşedintelui Trump’

Viktor Orbán face acuzații extrem de grave: ‘Ucraina a desfășurat ofițeri de servicii speciale în Ungaria. Vor să influențeze alegerile parlamentare!’