Secţia de chirurgie cardiovasculară a SUUB, renovată- Dr. Badiu: Este la fel ca în orice spital din lume

#image_title

“Secţia de chirurgie cardiovasculară a luat naştere în urmă cu aproape 10 ani, când am pornit de la un număr foarte mic de paturi. Secţia s-a dezvoltat şi acum toată secţia are 44 de paturi, dintre care 10 paturi reprezintă compartimentul de chirurgie vasculară periferică. Are două săli de operaţie moderne şi încă o sală pentru intervenţii de angioacces. Când secţia a mai crescut anul trecut, au fost adăugate nişte spaţii noi, iar Fundaţia Metropolis a avut iniţiativa de a ne ajuta în renovarea acestor spaţii şi, practic, am adus întreaga secţie la nivelul anului 2025, la fel ca în orice spital din lume. Anual tratăm peste 1.000 de pacienţi, aproximativ 350 de intervenţii pe cord deschis şi peste 700 de intervenţii de chirurgie vasculară periferică”, a spus, joi, Cătălin Badiu.

Potrivit şefului secţiei, au fost renovate saloanele pentru pacienţi, sala pentru mici intervenţii, spaţiu pentru cercetare, sala de conferinţe şi nişte spaţii comune.

“Fundaţia a venit, în plus, cu sponsorizarea unui ecograf de performanţă pentru intervenţii, cu finanţarea unor obiecte necesare desfăşurării activităţii medicale”, a adăugat Badiu.

Codin Maticiuc, voluntar al Fundaţiei Metropolis, a precizat că în renovarea, cu o valoare de 300.000 de euro, au fost incluse 25 de paturi cu acţionare electrică, refacerea instalaţiilor electrice, sanitare şi pentru gaze medicale. El a precizat că Fundaţia a fost implicată în renovarea şi reabilitarea a peste 40 de secţii din spital din întreaga ţară.

Proiectul a fost realizat de Fundaţia Metropolis cu sprijinul Kaufland.

Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte Iliescu. Cu două zile în urmă, se consemna agravarea stării generale a fostului şef de stat

Diplomație sub presiune: UE încearcă să repornească dialogul cu Iranul, după eșecul cu SUA