Activitatea fizică insuficientă este asociată cu o parte relevantă dintre complicaţiile diabetului zaharat de tip 2, arată o amplă analiză internaţională. Datele sugerează că o proporţie semnificativă dintre aceste probleme de sănătate ar putea fi prevenită prin creşterea nivelului de mişcare la persoanele care trăiesc cu această boală.
Un nou studiu publicat în a analizat datele a aproape 2,4 milioane de persoane incluse în 27 de cercetări anterioare realizate la nivel mondial. Cercetătorii au evaluat nivelul de activitate fizică al persoanelor cu diabet şi au urmărit apariţia complicaţiilor asociate bolii.
Inactivitatea fizică a fost definită ca lipsa unui minimum de 150 de minute pe săptămână de exerciţii de intensitate moderată sau viguroasă. Activitatea moderată include, potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, mersul alert, ciclismul uşor, yoga activă, dansul sau activităţi casnice precum grădinăritul ori reparaţiile uşoare. Exerciţiile viguroase includ alergarea, înotul în ritm susţinut, dansul aerobic, ciclismul rapid, săritul coardei sau munca fizică intensă în gospodărie.
Rezultatele arată că lipsa activităţii fizice (sedentarism) în rândul persoanelor cu diabet a fost asociată cu 10,2% dintre cazurile de AVC (accidentele vasculare cerebrale), 9,7% dintre cazurile de retinopatie diabetică (afectare a retinei cauzată de diabet), 7,3% dintre cazurile de insuficienţă cardiacă şi până la 7% dintre bolile cardiace.
Femeile şi persoanele cu nivel scăzut de educaţie au prezentat în mod constant proporţii mai mari de complicaţii asociate sedentarismului.
„Complicaţiile diabetului sunt adesea considerate consecinţe inevitabile ale bolii. Rezultatele noastre arată că o parte relevantă dintre acestea ar putea fi prevenită prin creşteri realizabile ale activităţii fizice la persoanele cu diabet”, a declarat coordonatoarea studiului, Jayne Feter, cercetător la Universitatea Federală din Rio Grande do Sul, Brazilia, citat .
Autorii subliniază că promovarea activităţii fizice în rândul persoanelor cu diabet ar putea reduce spitalizările, dizabilitatea şi costurile din sănătate, cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii.
Totodată, ei avertizează că intervenţiile trebuie adaptate la contextul local, deoarece tiparele de activitate diferă între ţări. În statele cu venituri ridicate, mişcarea are loc mai ales în timpul liber, în timp ce în ţările cu venituri mai mici activitatea fizică este frecvent legată de muncă.
Politicile publice ar trebui să ţină cont de aceste diferenţe şi de inegalităţile sociale şi de gen, precizează autorii studiului.
