Coaliţia de guvernare se reuneşte, marţi, la ora 14.00, urmând să reia discuţiile privind reforma pensiior magistraţilor. De asemenea, premierul Ilie Bolojan se va afla pentru prima dată în faţa liderilor PSD care i-au cerut să vină în Parlament pentru a explica retragerea parţială a trupelor SUA din România.
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că va propune în coaliţie, marţi, în continuare, formarea unui grup de lucru pentru pensiile magistraţilor, care să vină cu o lege pe care coaliţia poate să o accepte sau nu.
Grindeanu afirma că se bate pasul pe loc în acest subiect. ”Eu mi-aş dori, fiindcă eu cred că mâine, dacă nu chiar azi, se împlinesc două săptămâni de la decizia CCR-ului de respingere a acelei legi. Şi de două săptămâni batem pasul pe loc. În schimb, termenul de 28 noiembrie rămâne”, a arătat preşedintele interimar al PSD.
Grindeanu a arătat că este ”cel puţin contrariat în acest moment”.
La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, afirma, despre pensiile magistraţilor, că din discuţiile pe care le-a avut cu premierul, a înţeles că există flexibilitate la perioada de tranziţie, de a depăşi cei 10 ani. El a mai spus că îşi doreşte foarte mult să se ajungă la o concluzie, pentru că tărăgănarea unor subiecte sensibile pentru societate nu ne face bine deloc, nouă ca ţară.
O altă discuţie care ar urma să aibă loc în coaliţie este legată de invitarea premierului în Parlament, pentru a explica decizia SUA de retragere parţială a trupelor din România. Premierul Ilie Bolojan a fost invitat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, de către grupul parlamentar PSD dar a anunţat că nu se va prezenta, din cauza programului.
Şi grupul AUR îl chemase pe şeful Executivului, în plen, la Ora prim-ministrului, pe teme economice.
”Parlamentul este o instituţie fundamentală a democraţiei, care trebuie respectată ca atare, iar o dezbatere civilizată şi serioasă pe teme de interes public nu poate fi decât în beneficiul cetăţenilor României”, spunea Bolojan.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în acest moment, colegii lui de la cabinet iau legătura cu cabinetul primului ministru, să facă o potrivire de calendar, el adăugând că în mod clar, premierul va veni.
					
						
				

