Şedinţă CCR privind turul I al alegerilor prezidenţiale. Pe ordinea de zi, cererea de anulare a alegerilor formulată de Cristian Terheş şi decizia privind validarea rezultatelor scrutinului / Curtea a primit rezultate parţiale ale renumărării voturilor

CCR s-a reunit luni pentru a lua o decizie privind turul I al alegerilor prezidenţiale. Pe ordinea de zi se află cererea de anulare a alegerilor formulată de Cristian Terheş şi decizia privind validarea rezultatelor primului tur de scrutin. Şedinţa are loc în contextul în care Biroul Electoral Central a transmis Curţii rezultate parţiale ale reumărării voturilor, operaţiune solicitată prin decizia judecătorilor constituţonali.

CCR a decis, vineri, în şedinţă, că se va pronunţa luni, 2 decembrie, pe contestaţiile privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi şi rezultatul renumărării voturilor. Curtea era aşteptată să dea o decizie privind validarea acestui prim tur de scrutin, însă între timp a decis, în premieră, că se impune renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate şi cele nule.

Curtea preciza într-un comunicat oficial că vineri, că, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00.

Potrivit CCR, este vorba de cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş (Dosar nr.3671F/2024) şi confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024 ( Dosarul nr.3670F/2024).

 

Oradea a fost promovată la Târgul de Turism din Varşovia

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Rezultate oficiale parţiale de la BEC, date din 85% dintre secţii: PSD – 22,28% din voturi la Senat, urmat de AUR – 18,09% şi PNL – 14,35%/ La Camera Deputaţilor, tot PSD e pe primul loc, având 22% şi fiind urmat de AUR şi PNL