Ulterior, de la ora 13.00, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va avea o întâlnire cu marile confederații sindicale din România în contextul discuțiilor legate de măsurile necesare pentru scăderea deficitului.
Grindeanu a anunțat că își dorește o consultare mai largă în partid cu privire la intrarea sau nu la guvernare a social-democraților.
„Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas. Vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aș mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc și ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului”, a spus miercuri liderul interimar al PSD.