Ședința de politică monetară la Banca Centrală: Ce spun analiștii că se va întâmpla cu dobânzile în contextul în care inflația va crește accelerat

#image_title

Analiștii se așteaptă ca BNR să mențină neschimbate dobânzile și în contextul în care inflația va crește accelerat în perioada următoare, după majorarea taxelor pe consum.

Consensul analiștilor este că BNR va menține la 6,5% rata dobânzii de politică monetară la ședința din miezul verii. Aceste așteptări existau și înainte de anunțarea măsurilor fiscale ce vor aprinde din nou inflația. Doar că analiștii credeau că banca centrală va reveni la tăieri de dobânzi începând cu august sau din toamnă. Acum acest lucru pare improbabil, notează Profit.ro.

Creșterea TVA (de la 19% la 21% cota generală, de la 9% la 11% cota redusă, în timp ce a doua cotă redusă de 5% este eliminată) și creșterea accizelor vor da un nou puseu inflației, în condițiile în care și facturile la energie vor crește puternic, cred economiștii ING Bank, BCR și UniCredit Bank.

„Perspectiva de inflație s-a deteriorat și, pe bază netă, măsurile de consolidare fiscală sunt inflaționiste pe termen scurt. Incertitudinile privind creșterea prețurilor la energie după expirarea plafoanelor guvernamentale de la 1 iulie și creșterile de TVA și accize ar trebui să ducă la amânarea planurilor de a reduce dobânzile în 2026”, arată Ciprian Dascălu, economist șef al BCR, potrivit sursei citate.

Dascălu estimează o creștere de 30% a prețurilor la energie în iulie și ca 60% din creșterea TVA să fie trecută în prețuri, în timp ce creșterea accizei ar urma să fie trecută integral.

Atât BCR cât și ING văd inflația la 7,5% la finele anului, în timp ce UniCredit estimează inflația aproape de 8% la finele anului.

Inflația ar urma să crească astfel mult peste așteptările analiștilor de acum câteva săptămâni, plasate în jurul a 5%. BCR revizuise de la 3,75 la 4% prognoza pe acest an, în timp ce estimările ING și UniCredit erau de puțin peste 5%.

De asemenea, BNR revizuise în mai prognoza de inflație în creștere de la 3,8%, la 4,6%, scenariu construit fără a lua în calcul eventualele modificări fiscale. Economiștii vedeau anterior evoluțiilor foarte recente posibile tăieri de dobânzi de 0,5-0,75 puncte procentuale în acest an.

Economiștii vedeau anterior evoluțiilor foarte recente posibile tăieri de dobânzi de 0,5-0,75 puncte procentuale în acest an. ING precizează că BNR va menține ratele nemodificate până în primul trimestru al anului viitor, câtă vreme economia nu se deteriorează semnificativ.

Economiștii UniCredit consideră, de asemenea, că BNR va ține de dobânzi câtă vreme economia nu o ia la vale considerabil.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Sinuciderea deputatului de dreapta provoacă un val de șoc în Franța. Macron i-a adus un omagiu, chiar dacă a fost mereu ținta atacurilor sale

VIDEO Adrian Mutu s-a înțeles cu Fiorentina și trece la treabă