Şefa diplomaţiei nord-coreene va efectua o vizită în Rusia şi Belarus

Știri de azi | Şefa diplomaţiei nord-coreene va efectua o vizită în Rusia şi Belarus - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Afacerilor Externe al Coreei de Nord, Choe Son Hui, va efectua o vizită în Rusia şi Belarus, a anunţat, duminică, agenţia oficială de presă din Phenian, KCNA, fără a oferi detalii cu privire la calendarul acestor deplasări.

Diplomata va efectua aceste vizite „la invitaţia ministerelor Afacerilor Externe din Rusia şi Belarus”, a precizat KCNA.

Relaţiile dintre Phenian şi Moscova s-au consolidat considerabil de la invazia rusă a Ucrainei în 2022, Coreea de Nord susţinând efortul de război al aliatului său.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întâlnit cu preşedinţii rus Vladimir Putin şi belarus Alexander Lukaşenko în septembrie la Beijing, în marja paradei pentru 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Anunţul acestor vizite diplomatice nord-coreene vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump este aşteptat începând de miercuri în Coreea de Sud, unde va participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Republicanul a deschis uşa pentru o nouă întâlnire cu Kim Jong Un, care ar fi o premieră din 2019 şi primul său mandat. La rândul său, liderul nord-coreean condiţionează o posibilă reluare a dialogului de renunţarea de către Washington la cererea sa de demontare a arsenalului nuclear de la Phenian.

Știri de azi | Uraganul Melissa s-a intensificat şi a trecut la categoria 3 - Știri de azi |

Uraganul Melissa s-a intensificat şi a trecut la categoria 3

Știri de azi | Autorităţile americane investighează modul ”Mad Max” al sistemului de asistenţă Tesla - Știri de azi |

Autorităţile americane investighează modul ”Mad Max” al sistemului de asistenţă Tesla