Şefa opoziţiei din Taiwan, Cheng Li-wun, pleacă marţi în China pentru o potenţială întâlnire cu preşedintele Xi Jinping, într-o misiune pe care ea o descrie ca fiind una de pace, în timp ce Beijingul face o nouă încercare de a convinge taiwanezii să susţină „reunificarea”, relatează Reuters.
Cheng, preşedinta Kuomintang (KMT), cel mai mare partid de opoziţie din Taiwan, face vizita într-un moment în care presiunea militară chineză asupra Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră teritoriul său, este în creştere, iar parlamentul dominat de opoziţie blochează un plan guvernamental de cheltuieli suplimentare de 40 de miliarde de dolari pentru apărare.
KMT şi Partidul Democrat Progresist (DPP), aflat la guvernare, au publicat mesaje contradictorii pe reţelele sociale înaintea vizitei, folosind imagini legate de război şi pace.
„Pacea este singura bază pentru prosperitate şi speranţa pentru viitorul Taiwanului”, a declarat KMT duminică, publicând un videoclip în care apar tineri relaxându-se, stând într-o piscină şi zâmbind în timp ce privesc stelele.
DPP a ripostat într-o postare pe Facebook, afirmând că KMT încearcă să „coopereze cu planul comuniştilor chinezi de a slăbi capacităţile de apărare ale Taiwanului” şi subliniind întârzierea adoptării cheltuielilor de apărare, planuri susţinute de guvernul SUA.
Cheng a declarat reporterilor străini luna trecută că „pacea nu poate fi realizată doar prin capacităţi de apărare”, iar eforturile politice sunt la fel de indispensabile.
Ea se va deplasa în China cu o lună înainte de summitul dintre preşedintele american Donald Trump şi Xi, de la Beijing.
Deşi cele două părţi ar putea încheia acorduri de bunăvoinţă la Beijing privind comerţul cu produse agricole şi piese de avion, se aşteaptă ca acestea să discute şi despre domenii de tensiune profundă, precum Taiwanul, unde se preconizează puţine progrese.
Într-o convorbire telefonică din februarie, Xi i-a spus lui Trump că SUA „trebuie să gestioneze cu atenţie vânzările de arme către Taiwan”.
Aceasta este prima vizită a unui lider al KMT în China din ultimul deceniu, deşi China nu a confirmat încă dacă Xi se va întâlni cu siguranţă cu Cheng, care va fi la Beijing începând de joi.
Săptămâna trecută, Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan, responsabil cu elaborarea politicii faţă de China, a declarat că Cheng ar trebui să îi spună Beijingului să înceteze ameninţările militare şi să respecte dreptul poporului taiwanez de a-şi alege propriul viitor.
China refuză să discute cu preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, afirmând că acesta este un „separatist”.
China nu a renunţat niciodată la ideea de a utiliza forţa pentru a aduce Taiwanul sub controlul său, dar afirmă că opţiunea sa preferată este „reunificarea paşnică”.
În ultimele săptămâni, China şi-a intensificat eforturile de a încerca să convingă taiwanezii de beneficiile reunificării, inclusiv de securitatea energetică, pe care oficialii taiwanezi le-au respins.
Forţele KMT au fugit în Taiwan în 1949 după ce au pierdut un război civil cu comuniştii lui Mao Zedong.
Sondajele de opinie din Taiwan au arătat în repetate rânduri un sprijin minim pentru acceptarea suveranităţii Beijingului în cadrul modelului „o ţară, două sisteme”.
Întrebată la conferinţa de presă cu jurnaliştii străini despre opiniile sale privind „reunificarea”, Cheng a spus că momentul este încă departe de a fi potrivit pentru o astfel de discuţie. „Ceea ce trebuie să abordăm acum este modul în care să creăm relaţii paşnice şi stabile între cele două maluri ale Strâmtorii”, a spus ea.



