Șefii ANAF și ai Direcției Generale a Vămilor ar putea fi schimbați. Ministerul Finanțelor Alexandru Nazare face deja o analiză complexă – (surse)

#image_title

Analiza este una extinsă și aplicată, iar concluziile ar urma să vină în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să poată fi făcute noile numiri. Potrivit acelorași surse, schimbările ar veni la pachet cu o serie de modificări structurale, în contextul în care Guvernul vrea să afle de ce cele două instituții nu reușesc să atragă suficiente fonduri la bugetul de stat.

Ministerul Finanțelor urmărește să stabilească ce măsuri pot fi aplicate în perioada următoare pentru a crește veniturile bugetare.

Nu se știe dacă vor fi înlocuiți doar conducătorii acestor instituții sau dacă va fi nevoie și de o restructurare a organigramei.

content-image

România continuă să aibă cel mai mic grad de colectare a taxelor din Uniunea Europeană – sub 28% din PIB – și cel mai mare deficit de încasare a TVA, care depășește 30%. Aceste date au contribuit semnificativ la deficitul bugetar de 9,3% din PIB înregistrat anul trecut. În acest context, ANAF este considerată o instituție profund politizată.

În plus, partidele aflate la guvernare se luptă, în continuare, pentru controlul agențiilor aflate în subordinea Guvernului – peste 200 la număr – după ce anterior și-au împărțit funcțiile de miniștri și secretari de stat. Cea mai importantă dintre aceste instituții rămâne ANAF, aflată în subordinea Ministerului Finanțelor.

content-image

Alexandru Nazare nu vrea ca instituția din subordinea ministerului să înceapă „vânătoarea de controale“ în special la antreprenorii firmelor mici și mijlocii, unde „joacă rolul de dur“, pe când cu marii antreprenori „e blânduț“.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Pericolul revine: Iranul ar putea relua îmbogățirea uraniului în doar câteva luni

Proiectul de lege al lui Trump privind reducerea impozitelor şi cheltuielile a trecut de primul obstacol în Senatul SUA