Şeful CJ Caraş – Severin îl spulberă pe Ciucu (PNL): `Bate câmpii fără graţie`

#image_title

Evident, e o minciună grosolană primvicepreşedintelui PNL. Nu există un astfel de caz în judeţul nostru. La fel cum nu cred că există aşa ceva în toată ţara. Le cer celor de la PNL şi lui Ciprian Ciucu să-şi retragă afirmaţiile şi să-şi ceară scuze. Realitatea este că, în judeţul Caraş – Severin, doar în comuna Șopotu Nou, procentul total trece de 15% (17,32%). De altfel, doar în șase localități, procentul trece de 10%. Sunt comunele în general depopulate în care tinerii au plecat la muncă în altă parte”, a declarat Hurduzeu.

content-image

Liderul PSD din Banat a prezentat datele oficiale ale Autorităţii Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD). Conform acestora, numărul persoanelor cu dizabilităţi ţară era, în primul trimestru, de 966.637, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din total populaţie. În Caraş – Severin, ponderea este de 6,16%. Mai mică decât în Mehedinţi, Olt, Vaslui, Satu Mare şi Braşov.

Pur şi simplu, asistăm la o cruciadă nejustificată pornită de la vârful Guvernului şi al PNL împotriva românilor cei mai vulnerabili. Îmi doresc foarte mult să nu ajungem iar, ca pe vremea lui Băsescu, când s-au închis spitalele, să plătească nota austerităţii tot românii cei mai amărâţi. Şi asta doar pentru a satisface miturile pe care le-au construit unii că oamenii sunt puturoşi şi că nu vor să muncească”, a concluzionat Silviu Hurduzeu.

Conform datelor oficiale ale UE, în 2023, 27% din cetățenii UE cu vârsta de peste 16 ani aveau o formă de handicap. Conform estimărilor Eurostat, aceasta înseamnă 101 milioane de persoane sau un adult din patru în UE.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Superliga: Mijlocaşul finlandez Tommi Jyry şi-a prelungit contractul cu Petrolul Ploieşti

Escrocherii la lucrări de renovare: un ‘meșter’ a încasat bani și apoi a dispărut