Şeful diplomaţiei franceze Jean-Noël Barrot cere, la Forumul Păcii de la Paris, ca viitoarea administraţie Trump să nu fie ”prejudecată” cu privire la Războiul din Ucraina

Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot cere luni să nu se prejudece ceea ce vrea să facă viitoarea administraţie Trump cu privire la Ucraina, în contextul în care presa americană evocă o convorbire la telefon între preşedintele ales şi omologul său rus, relatează AFP.

În urma victoriei sale în alegerile prezidenţiale, Donald Trump îşi multiplivă apelurile telefonice cu privire la Războul din Ucraina, iar cotidianul american The Washington Post dezvăluie o discuţie telefonică cu Vladimir Putin la două zile după scrutin – o dezvăluire dezminţită luni de către Kremlin.

”Împotriva speculaţiilor cu privire la care va fi poziţia sau iniţiativele unei noi administraţii americane, eu cred mai ales că nu trebuie să le prejudecăm şi că se cuvine să ne acordăm timp să lucrăm cu ea”, a declarat în deschiderea Forumului Păcii de la Paris Jean-Noël Barrot.

El a subliniat că Franţa ”este pregătită să coopereze cu noua administraţie şi cu ambiţie, pentru că noi credem că trebuie să dăm Ucrainei mijloacele de a respinge agresiunea” rusă.

”Uniunea Europeană (UE) şi Franţa şi-au asumat şi vor continua să-şi asume locul”, a continuat el, relevând necesitatea continuării susţinerii Kievului, deoarece comunitatea internţaională ar avea ”prea mult de pierdut prin impunerea de către Rusia a legii celui mai puternic”.

El a subliniat apoi că ”nimic nu se va face cu privire la Ucraina fără ucraineni” în privinţa unor negocieri de pace.

El a amintit că preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit deja cu Donald Trump.

”Nu mă îndoiesc că se va stabili o relaţie puternică cu noua administraţie”, a comentat Jean-Noël Barrot.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, preşedintele ales american Donald Trump a discutat joi cu preşedintele rus Vladimir Putin şi i-a cerut să nu provoace o escaladare în Ucraina, potrivit unor surse anonime citat de ziar.

Un purtător de cuvânt al echipei de tranziţie a preşedintelui ales american a declarat AFP, într-un comunicat, că ”nu comentează apelurile (telefonice) private ale preşedintelui Trump cu aţli lideri”.

Kremlinul a dezminţit luni că preşedintele rus a vorbit cu Donald Trump, după victoria sa în alegerile prezidenţiale americane. 

”Asta nu corespunde deloc realităţii, este o invenţie pură”, ”este pur şi simplu o informaţie falsă”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Donald Trump, care urmează să se întoarcă la Casa Albă la 20 ianuarie, a declarat cu regularitate că poată să pună capăt Războiului din Ucraina ”într-o zi”, fără să detalieze vreodată cum are s-o facă.

Ministrul finlandez de Externe Elina Valtonen, care participă la Forumul Păcii, i-a îndemnat pe europeni la pragmatism şi le-a ceur să facă mai mult pentru a asigura victoria Ucrainei împotriva Rusiei.

”Putem să ne concentrăm numai supra lucrului asupra căruia avem o influenţă, iar din acest motiv, noi, europenii, trebuie să facem mai mult” pentru a ajuta Ucraina, a declarat ea.

Ea a spus că speră ”în continuare la veşti bune de la Statele Unite anul acesta”, referindu-se la faptul că Washingtonul urmează să folosească ajutorul în valoare de miliarde de dolari adoptat în Congres, înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă.

”Avem bani, Avem capacitatea” de a o face, a apreciat ea, evocând eforturile financiare astronomice consimţite în lupta împotriva pandemiei covid-19.

Premierul Marcel Ciolacu, vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord / Va avea întrevederi cu premierul, cu preşedintele Camerei Comunelor, cu primarul Londrei şi va participa la Forumul Economic România-Marea Britanie

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide începând de marţi