Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, subliniază importanţa pregătirii populaţiei pentru situaţii de dezastru din timp, nu în timp ce un dezastru se întâmplă. El recomandă populaţiei să acceseze platforma ”Fii pregătit”, unde se găsesc informaţii adaptate fiecărei vârste şi sfaturi care pot salva vieţi.
”Ar fi frumos când ai un pic de timp, în loc să rulezi pe telefon să vezi toate prostiile puse acolo de unii, de alţii numai ca să te atragă, mai degrabă intră pe «Fii pregătit», măcar 10 minute pe zi, intră şi citeşte ce e acolo. Sunt nişte ghiduri. Am introdus nişte filmuleţe pentru copii, am introdus materiale pentru adolescenţi în colaborare cu UNICEF-ul. Am adăugat diferite categorie de ghiduri care vin în sprijinul populaţiei”, a afirmat Raed Arafat la , miercuri seară.
El a explicat că aplicaţia DSU care poate fi descărcată din Google Play sau din Apple Store este legată de ”Fii pregătit”.
”Dacă te duci pe secţiunea «învaţă» la aplicaţia DSU te trimit direct către ghidurile din «Fii pregătit». «Fii pregătit» este făcut pentru fiecare om să se informeze din timp. Şi există un chatbot acolo pe inteligenţa oficială unde poţi pune întrebări”, a arătat Arafat.
Platforma este disponibilă şi în limba engleză.