Percheziţiile de la sediul Gărzii Forestiere Suceava efectuate, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au vizat ridicarea de documente în vederea investigării unor fapte de corupţie, a precizat inspectorul-şef al instituţiei, Mihai Găşpărel.
Potrivit acestuia, procurorii au descins atât la sediul Gărzii Forestiere, cât şi la locuinţele a cinci angajaţi ai unităţii.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la percheziţiile desfăşurate la sediul Gărzii Forestiere Suceava şi la domiciliile a 5 angajaţi ai acesteia, instituţia noastră doreşte să asigure publicul şi toate părţile interesate de întreaga noastră deschidere şi colaborare cu autorităţile competente, în vederea clarificării tuturor aspectelor investigate. Percheziţiile au vizat ridicarea de documente în vederea investigării unor fapte de corupţie. Unul dintre angajaţi va fi dus la audieri pentru obţinerea de informaţii suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Găşpărel.
El a adăugat că „priorităţile Gărzii Forestiere Suceava rămân protejarea patrimoniului natural şi desfăşurarea activităţilor din sfera de competenţă în deplină legalitate şi transparenţă”.
Inspectorul-şef al Gărzii Forestiere şi-a reiterat „angajamentul ferm faţă de integritate şi lupta împotriva oricăror practici ilegale”.
„Pe toată durata anchetei, ne manifestăm disponibilitatea de a susţine toate demersurile autorităţilor şi de a lua măsuri administrative corespunzătoare, în concordanţă cu prevederile legale, pentru a asigura desfăşurarea activităţilor în condiţii de transparenţă şi responsabilitate”, a precizat Mihai Găşpărel.
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA au efectuat, marţi, 22 de percheziţii într-un dosar de corupţie privind funcţionari ai Gărzii Forestiere din Suceava.
Potrivit unul comunicat de presă transmis de DNA, procurorii anticorupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite de funcţionari publici cu atribuţii de control pe linia respectării legislaţiei privind provenienţa, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, comise în cursul anului 2024.
„În cursul zilei de 29 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza judeţului Suceava, reprezentând o instituţie publică şi domiciliile unor persoane fizice. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău”, au transmis oficialii DNA. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)