Şeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat pentru încă cinci ani la conducerea gigantului rus al gazelor

Alexei Miller, directorul general al Gazprom, va rămâne în funcţie pentru încă cinci ani, după ce consiliul de administraţie i-a prelungit mandatul, a anunţat vineri compania, transmite Reuters.

Miller, în vârstă de 64 de ani, s-a născut la Leningrad, actualul Sankt Petersburg. Între 1991 şi 1996 a lucrat în cadrul primăriei din Sankt Petersburg, în departamentul pentru relaţii internaţionale, condus la acea vreme de actualul preşedinte rus, Vladimir Putin.

În 2001, la un an după alegerea lui Putin în funcţia de preşedinte, Miller a preluat conducerea Gazprom, una dintre cele mai mari companii de gaze naturale din lume din punct de vedere al producţiei şi rezervelor.

Sub conducerea sa, statul rus şi-a consolidat controlul asupra companiei, asigurându-i monopolul asupra exporturilor de gaze naturale prin conducte.

Criticii Kremlinului au susţinut în repetate rânduri că Moscova a folosit Gazprom drept ”armă energetică”, în special în relaţia cu Ucraina, care a reprezentat mult timp o rută importantă de tranzit pentru gazele ruseşti către Europa. Rusia respinge aceste acuzaţii.

În 2007, Gazprom era a treia cea mai mare companie din lume, cu o capitalizare bursieră de peste 330 de miliarde de dolari. Un an mai târziu, Miller declara că valoarea de piaţă a companiei ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de dolari în următorii şapte-opt ani.

Însă, în noiembrie 2023, capitalizarea Gazprom a scăzut la aproximativ 43 de miliarde de dolari, sub nivelul diviziei sale petroliere, Gazprom Neft, în contextul în care exporturile de gaze s-au prăbuşit la minimele perioadei post-sovietice, după ce Rusia a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022.

Exporturile de gaze prin conducte către Europa au fost anul trecut de aproximativ 18 miliarde de metri cubi, comparativ cu 175-180 de miliarde de metri cubi anual în 2018 şi 2019.

 

Armata SUA se pregăteşte pentru posibile operaţiuni prelungite împotriva Iranului

Şeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat pentru încă cinci ani la conducerea gigantului rus al gazelor