Şeful Pentagonului Pete Hegseth a efectuat luni o vizită la frontiera dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord – o primă vizită a unui secretar american al Apărării în Zona Demilitarizată (DMZ) din 2017 încoace, relatează AFP.
Ministrul sud-coreean al Apărării Ahn Gyu-back l-a însoţit pe omologul său american la Panmunjom – singurul loc în care militari din Coreea de Sud şi Nord stau faţă în faţă -, după ce a vizitat un deal cunoscut sub numele de Postul de Observaţie Ouellette.

South Korea’s defence minister Ahn Gyu-back and US defence secretary Pete Hegseth visited Panmunjom’s Joint Security Area inside the DMZ today, receiving operational briefings ahead of tomorrow’s Security Consultative Meeting.
— Raphael Rashid (@koryodynasty)
Cei doi oficiali ”au reafirmat soliditatea poziţiei apărării (lor) ccomune şi cooperarea strânsă între Coreea de Sud şi Statele Unite”, a anunţat într-un comunicat Ministerul sud-coreean al Apărării.
Pete Hegseth efectuează această vizită în urma unui turneu al lui Donald Trump în Asia săptămâna trecută.
Preşedintele american şi-a multiplicat în acest tuneu apelurile adresate dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.
El a anunţat că i-ai ”plăcea mult” să se reîntâlnească.
Această invitaţie a rămas, însă, fără răspuns din partea Phenianului.
ŞASE ANI DE LA ÎNTÂLNIRE TRUMP-KIM
Ultima întlnire între Donald Trump şi Kim Jong Un a avut loc la Panmunjom, în iunie 2019, în primul mandat al miliardarului la Casa Alvă (2017-2021).
Donald Trump devenit atunci primul preşedinte american în funcţie care a pus piciorul în Coreea de Nord, traversând pentru scurt timp frontiera, după care a revenit şi a participat la o întâlnire bilaterală cu Kim Jong Un.
Înaintea acestei vizite a lui Donald Trump, fostul său secretar al Apărării James Mattis a vizitat Zina Demilitarizată care desparte cele două Corei în octombrie 2017


