Şeful SAP avertizează împotriva reglementării inteligenţei artificiale, afirmând că Europa riscă să rămână în urma SUA şi China

Europa ar trebui să evite reglementarea inteligenţei artificiale (AI) şi să se concentreze pe rezultatele obţinute prin această tehnologie, a declarat marţi CEO-ul gigantului german din domeniul tehnologiei, SAP, pentru CNBC.

Christian Klein, care ocupă funcţia de CEO al SAP din aprilie 2020, a spus că Europa riscă să rămână în urma SUA şi Chinei dacă reglementează excesiv sectorul AI. Deşi este important să se atenueze riscurile asociate cu AI, Klein a argumentat că reglementarea tehnologiei în stadiul său incipient ar fi o greşeală.

”Este foarte important ca modul în care ne antrenăm algoritmii, cazurile de utilizare a AI pe care le integrăm în afacerile clienţilor noştri să livreze rezultatele corecte pentru angajaţi şi pentru societate”, a declarat Klein pentru emisiunea ”Squawk Box Europe” de la CNBC.

El a adăugat că ”dacă reglementezi doar tehnologia în Europa, cum pot startupurile noastre să concureze cu cele din China, Asia şi SUA?”.

”Mai ales pentru scena startupurilor din Europa, este foarte important să ne gândim la rezultatele tehnologiei, nu să reglementăm tehnologia AI în sine.”

Klein a susţinut în schimb că afacerile au nevoie de o abordare mai armonizată la nivel european pentru a rezolva probleme urgente, precum criza energetică şi transformarea digitală, şi de mai puţină reglementare, nu de mai multă.

Comentariile sale au venit după ce SAP a raportat câştiguri record pentru al treilea trimestru. Acţiunile gigantului de software au crescut cu peste 4%, atingând un maxim istoric.

Compania a înregistrat venituri totale de 8,5 miliarde de euro pentru trimestru, în creştere cu 9% faţă de anul precedent, în timp ce vânzările legate de produsele cloud au crescut cu 25%.

SAP şi-a îmbunătăţit perspectivele pentru 2024 în ceea ce priveşte veniturile din cloud şi software, profitul operaţional şi fluxul de numerar liber. Firma germană a făcut tranziţia către calculul în cloud în ultimul deceniu.

 

Qatar Airways s-a asociat cu compania Starlink a lui Elon Musk pentru servicii de internet de mare viteză la bordul avioanelor

Două TIR-uri încărcate cu piatră s-au ciocnit în judeţul Vâlcea / Cabina unuia dintre ele a luat foc