Selecționerul echipei naționale de rugby a anunțat lotul pentru turneul din iulie din America de Sud

„Stejarii” vor disputa trei meciuri test în cadrul turneului, împotriva unor adversari puternici: Chile (5 iulie), Uruguay (12 iulie) și Argentina XV (18 iulie).

Potrivit comunicatului forului național, selecționerul David Gérard a convocat 36 de jucători pentru stagiul centralizat de pregătire care va începe pe 22 iunie la București, urmând ca 32 dintre aceștia să facă deplasarea în America de Sud.

Plecarea este programată pentru 28 iunie, cu destinația Santiago de Chile.

„Sunt un tip competitiv, îmi doresc să câștigăm fiecare meci. Mergem fără aproximativ 10 jucători importanți, dar vrem să oferim oportunități și celor tineri, cum sunt Tofan și Mitrea. Turneul va fi dificil, Chile și Uruguay pregătesc meciuri decisive pentru calificarea la Cupa Mondială și vor fi în formă maximă. Noi, la final de sezon, venim cu jucători obosiți, dar obiectivul nostru este să urcăm până pe locul 18 în clasamentul mondial”, a declarat Gérard.

Pilieri: Savin, Hartig, Chiriac, Manole, Balan, Crețu;

Taloneuri: Buruiană, Butnariu, Mitu;

Linia a II-a: Moțoc, Horvat, Mahu, Iftimiciuc;

Linia a III-a: Immelman, Boboc, Tweddle, Roșu, Strătilă, Neculau, Altinok;

Mijlocași la grămadă: Conache, Bocăneț, Mîrzac;

Mijlocași la deschidere: Boldor, Cojocariu;

Aripi: Manumua, Sikuea, Iliesa;

Centri: Tomane, Fonovai, Pop, Mitrea, Tofan, Bucur;

Fundași: Neagu, Harasim.

Printre absențele notabile din lotul tricolor se numără Ovidiu Cojocaru, Dragoș Ser, Gabriel Rupanu și Taylor Gontineac.

România este deja calificată la Cupa Mondială din 2027, în urma clasării pe locul trei la Campionatul European de Rugby.

‘Războiul va fi mai brutal!’ – Viktor Orban se teme că Ungaria va fi atacată și a convocat de urgență Consiliul de Apărare

USR, consultări cu sindicate şi patronate pentru soluţii la criza bugetară. Dominic Fritz: Deşi nu noi am creat această criză, e datoria noastră să contribuim la corectarea ei