Moțiunea simplă formulată de senatorii Opoziției împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, prin care este criticat modul de gestionare a riscului ca România să nu încaseze integral toate tranșele PNRR asumate până la finalul programului, va fi dezbătută și votată luni, în plenul Senatului, potrivit site-ului forului legislativ.
Intitulată ‘Dragoș Pîslaru, tehnocratul lui Cioloș și ministrul fără rezultate’, moțiunea împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene este semnată de 44 de senatori ai opoziției (PACE – Întâi România, AUR și neafiliați).
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că, în condițiile respectării regulamentului, dezbaterea și votul asupra moțiunii simple vor avea loc pe 9 martie, la ora 16:00.
Semnatarii solicită ministrului Pîslaru să precizeze ‘care este suma exactă din PNRR aflată în acest moment în risc de neîncasare și care este termenul concret până la care acest risc este eliminat’.
‘Un stat serios nu își permite să administreze speranțe, administrează certitudini. Un ministru responsabil nu explică riscurile, le elimină. Un ministru al fondurilor europene nu este doar un gestionar de proceduri, este negociatorul interesului economic al statului. România nu are nevoie de un elev premiant la raportări europene, România are nevoie de un avocat dur la masa negocierilor. În acest sens, solicităm răspuns public să ne spuneți ce condiții concrete din PNRR au fost renegociate efectiv în favoarea României și care este impactul financiar exact al acestor renegocieri? În mandatul actual vedem conformare disciplinată, nu vedem negociere strategică. Cifrele pot impresiona, economia însă nu trăiește din cifre. Există o diferență fundamentală între bani contractați, bani solicitați și bani efectiv intrați în economie’, detaliază inițiatorii moțiunii.
Senatorii opoziției vor să știe care este diferența dintre sumele solicitate prin cereri de plată și sumele plătite beneficiarilor din România, dacă există ‘garanția’ că România va încasa integral toate tranșele PNRR asumate până la finalul programului și solicită prezentarea unui calendar public de eliminare a riscurilor PNRR.
‘Un ministru al fondurilor europene trebuie să ofere o garanție politică minimală că statul nu merge în orb (…). Domnule ministru, România nu este un proiect administrativ european, România este o economie reală. Economia reală nu se dezvoltă din strategii, se dezvoltă din investiții executate. Nu contestăm intențiile, contestăm rezultatele. Nu contestăm eforturile. Contestăm eficiența (…). Domnule ministru, istoria nu va ține minte câte cereri de plată ați trimis, va ține minte câți bani nu au ajuns. România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor. România are nevoie de un constructor de investiții’, mai transmit inițiatorii moțiunii.


