Conform rechizitoriului senatorul cu 10 clase a condus un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă, deși avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.
„(…) inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani”, conform deciziei ICCJ.
Conform deciziei Înaltei Curți, senatorul Ciprian Pintea trebuie să respecte o serie de „măsuri de supraveghere”:
să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Zalău la datele fixate de acesta;
să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Instanța a mai decis să îi impună lui Pintea să „frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate” și, pe parcursul supravegherii sale, să presteze „o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei Municipiului Zalău sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău”.
Pintea trebuie să plătească și 800 de lei cheltuieli de judecată. Politicianul poate depune apel în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei de astăzi.
Anterior, în octombrie 2021, Pintea rămăsese fără permis după ce a fost prins de aparatul radar cu o viteză de 180 km/h, limita maximă admisă pe acel sector de drum fiind de 90 km/h. Pentru fapta sa a fost amendat cu 1.450 lei şi cu măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru 90 de zile.
Ciprian Pintea a făcut contestație la amendă, dar a pierdut procesul în 2022.
Paul Ciprian Pintea a fost ales în decembrie 2024 în circumscripția Zalău și a făcut parte din cei șapte senatori ai POT – Partidul Oamenilor Tineri. CV-ul său, disponibil online, este extrem de controversat.
Din documentul oficial figurează o „specializare” în Business Management la o instituție numită „Cambridge – Business Academy”, după ce inițial senatorul scrisese că urmează cursuri la… Academic Singles – o platformă cunoscută nu pentru educație, ci pentru întâlniri romantice. Are permis de conducere pentru toate categoriile importante (A, B, C, E), este căsătorit, ortodox și are o vechime în muncă de 12 ani. A lucrat ca tehnician de calitate între 2013 și 2018 la SC Takata Jibou SRL, iar din 2018 până în 2024 ar fi fost administrator al PFA-ului care-i poartă numele, activând în domeniul transportului internațional.
Informațiile ridică totuși multe semne de întrebare. În timp ce afirmă că a administrat un PFA între 2018 și 2024, declarația sa de avere indică drept surse de venit alte două companii: Joyson Safety System Jibou și Michelin Zalău.
De asemenea, în CV-ul se spune că ar fi absolvit liceul în 2004, dar pe rețelele sociale circulă acuzații potrivit cărora acesta nu ar fi trecut nici măcar de clasa a VIII-a.