Integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în şcolile din România nu este doar o problemă pedagogică, ci şi una administrativă şi legislativă. În cadrul emisiunii „Viitor pentru România”, de la Prima News, senatorul Cătălin-Emil Mîndru (USR Vaslui), membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă şi inovare din Senat şi învăţător cu peste 30 de ani de experienţă la catedră, a intervenit telefonic pentru a explica cum vede statul român această problemă şi ce soluţii sunt discutate la nivel legislativ.
Discuţia a pornit de la realitatea semnalată de specialişti şi de părinţi: dificultatea integrării copiilor cu CES şi lipsa unor mecanisme clare de sprijin în sistemul educaţional.
Legislaţie există, dar implementarea este problema
Senatorul a subliniat că, din punct de vedere legislativ, România are deja instrumente pentru sprijinirea educaţiei incluzive. Problema apare însă în momentul în care aceste prevederi trebuie puse în practică.
„Când ne punem întrebarea ce face statul pentru aceşti copii cu cerinţe educaţionale speciale, ar trebui să separăm foarte clar ce poate face legislativul şi ce poate face executivul”, a explicat Cătălin-Emil Mîndru.
El a arătat că Parlamentul poate crea cadrul legal, dar aplicarea concretă depinde de instituţiile executive, de finanţare şi de organizarea sistemului.
În acest context, senatorul a atras atenţia asupra faptului că multe dintre măsurile prevăzute de lege nu sunt implementate complet, iar sprijinul pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale rămâne insuficient.
Nevoia unui centru naţional pentru educaţie incluzivă
Unul dintre instrumentele prevăzute de lege este Centrul Naţional pentru Educaţie Incluzivă, o instituţie care ar trebui să coordoneze politicile şi resursele pentru integrarea copiilor cu CES.
Senatorul Mîndru consideră că o astfel de structură este necesară pentru a organiza mai eficient intervenţiile din sistem.
„Legea învăţământului preuniversitar prevede existenţa acestui centru naţional pentru educaţie incluzivă, o entitate despre care personal cred că avem nevoie în sistem”, a declarat el.
În opinia sa, această instituţie ar putea deveni un punct de legătură între autorităţi, şcoli şi societatea civilă, mai ales că multe organizaţii non-guvernamentale sunt deja implicate în sprijinirea copiilor cu nevoi speciale.
Lipsa resurselor şi a finanţării
Un alt obstacol major identificat de senator este finanţarea măsurilor de sprijin.
Deşi există iniţiative şi prevederi legale, implementarea lor depinde de bugete şi de alocarea resurselor necesare. În multe cazuri, proiectele rămân doar pe hârtie din cauza lipsei finanţării.
Potrivit senatorului, fără o susţinere financiară reală, măsurile de sprijin pentru copiii cu CES nu pot produce schimbări semnificative în sistemul educaţional.
O problemă reală: lipsa datelor clare
Un alt aspect important adus în discuţie este lipsa unei imagini clare asupra fenomenului copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în România.
„Pentru a soluţiona eficient o problemă trebuie să o cunoaştem foarte bine. În momentul de faţă nu cunoaştem foarte bine amploarea acestui fenomen în sistemul educaţional”, a explicat senatorul.
În acest sens, membrii Comisiei pentru învăţământ din Senat au început o analiză pentru a contura mai exact dimensiunea fenomenului, folosind date provenite din mai multe instituţii ale statului.
Aceste informaţii ar trebui să vină din trei zone principale:
-
Ministerul Educaţiei
-
Ministerul Sănătăţii
-
Ministerul Muncii şi protecţiei sociale
Integrarea acestor date ar putea ajuta autorităţile să înţeleagă mai bine câţi copii au nevoie de sprijin şi ce tip de intervenţii sunt necesare.
Screening şi intervenţie timpurie
Un alt element important menţionat de senator este identificarea timpurie a problemelor de dezvoltare.
Potrivit acestuia, dificultăţile nu apar brusc, ci sunt precedate de semnale care pot fi observate în diferite etape ale copilăriei. De aceea, sistemul ar trebui să fie capabil să colecteze şi să analizeze aceste date pentru a interveni mai devreme.
„Situaţia de dizabilitate a unui copil nu apare din senin. Apar semnale, iar odată cu aceste semnale apar şi date în sistem”, a explicat senatorul.
El a sugerat că un prim pas ar fi organizarea şi interoperabilitatea datelor dintre instituţii, astfel încât profesorii să nu fie puşi în situaţia de a descoperi brusc mai multe cazuri în clasă fără sprijin sau pregătire.
–>
