Serena Williams a primit Premiul Prințesa de Asturia pentru sport

Williams (43 ani) a obţinut în carieră 73 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam. Serena a câştigat Premiul Laureus (Oscarul în sport) de cea mai bună sportivă a anului de patru ori (2003, 2010, 2016, 2018), obţinând şi premiul Laureus de revenirea anului (2007). În 2022, ea a anunţat că se retrage din tenis pentru a se concentra asupra familiei şi a afacerilor sale.

Premiu Prinţesa de Asturia, în valoare de 50.000 de euro, este unul din cele opt premii anuale ale fundaţiei pentru diferite domenii, inclusiv artă, literatură şi ştiinţă.

Ceremonia de decernare a premiilor, condusă de prinţesa Leonor a Spaniei, are loc în fiecare toamnă în oraşul Oviedo.

Printre foştii câştigători ai premiului pentru sport se numără schioarea americană Lindsey Vonn, echipa olimpică a refugiaţilor şi naţionala de rugby a Noii Zeelande, potrivit Agerpres.

Lukaşenko le cere fermierilor din Belarus să mărească producţia de cartofi pentru ‘a hrăni’ Rusia

Victor Negrescu: Până acum nu s-au vorbit de premier. PSD va discuta despre variante doar după ce ajungem la un acord cu privire la măsuri / M-am săturat de discuţia că ne trebuie un premier providenţial, care decide el tot şi se implică în toate