Discovery marchează patru decenii de la lansarea sa globală, din 1985, o perioadă în care a redefinit divertismentul factual prin poveşti captivante şi explorări remarcabile. Pentru a celebra momentele legendare din trecut, dar şi poveştile care urmează, Discovery lansează seria specială „Discovery mi-a schimbat viaţa” („Discovery Changed My Life”), care va avea premiera duminică, 22 iunie, la ora 19:30, în cadrul zilei dedicate „Documentarelor legendare”.
Această serie aduce în prim-plan mărturii inspiraţionale de la personalităţi cunoscute, a căror viziune a fost modelată de conţinutul Discovery.
Pe parcursul săptămânii aniversare, vor fi difuzate şi clipuri scurte, parte din aceeaşi serie, care aduc şi mai multe mărturii inspiraţionale. Printre acestea se numără şi povestea impresionantă a alpinistului şi conservaţionistului român Alex Găvan. Clipul special cu Alex Găvan va fi difuzat zilnic în săptămâna aniversară la Discovery.
În materialul său, Alex Găvan, performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, vorbeşte despre cum documentarele Discovery i-au însufleţit pasiunea pentru ascensiuni, care l-a purtat pe culmile a şapte vârfuri de peste 8000 m din Himalaya, fără oxigen suplimentar. Mai mult, acele vârfuri au devenit scena de pe care a lansat proiecte de mediu, precum crearea de Centuri Verzi în jurul oraşelor din România, sau salvarea aspretelui, cel mai rar peşte de apă dulce din Europa.
„Ce faci după ce ajungi în vârf? După ce, fizic, nu mai ai unde să urci? Atunci începe o altfel de ascensiune, una în care, în aerul rarefiat de la 8000 de metri, trepte invizibile se relevă în eter şi te conduc într-o călătorie încărcată de rost şi de sens. O călătorie în care a aduce o contribuţie, prin proiecte concrete, pentru binele oamenilor şi al planetei, devine o parte organică a propriului sine”, a declarat Alex Găvan.
„Discovery mi-a schimbat viaţa” („Discovery Changed My Life”) va aduce şi alte patru nume cunoscute: precum Darren Britz, cineast specializat în fauna sălbatică, surferul şi muzicianul portughez João Kopke, practicanta de tehnici de supravieţuire şi ghida de drumeţii franceză Eleanore Lluna şi Joshua Adayemi, organizator comunitar născut în Nigeria, care acum conduce Black Scottish Adventurers.