Serialele „Războiul Stelelor: Echipajul de bază”, „Producţiile de vis” şi documentar despre Elton John, din decembrie la Disney+/ VIDEO

Disney+ propune în decembrie o călătorie în universul „Star Wars” cu noul serial „Războiul Stelelor: Echipajul de bază” („Star Wars: Skeleton Crew”) din 3 decembrie, documentarul despre viaţa şi cariera legendarului Elton John din 13 decembrie, dar şi poveşti captivante din „Producţiile de vis” („Dream Productions”) din lumea filmului „Întors pe dos”, care va putea fi văzut pe platformă din 11 decembrie.

Serialul „Războiul Stelelor: Echipajul de bază”, din 3 decembrie, primele 2 episoade în premieră

„Războiul Stelelor: Echipajul de bază” urmăreşte călătoria a patru copii care fac o descoperire misterioasă pe planeta lor care aparent era sigură, apoi se pierd într-o galaxie ciudată şi periculoasă. Găsirea drumului spre casă – şi întâlnirea cu aliaţi şi duşmani necunoscuţi – va fi o aventură mai mare decât şi-au imaginat ei vreodată. În serial joacă Jude Law, Ravi Cabot-Conyers, Ryan Kiera Armstrong, Kyriana Kratter, Robert Timothy Smith, Tunde Adebimpe, Kerry Condon şi Nick Frost.

Filmul „Elton John: Never Too Late”, din 13 decembrie

Regizat de R.J. Cutler şi David Furnish, documentarul îl urmăreşte pe Elton John în timp ce îşi rememorează viaţa şi uimitorul început al carierei sale de 50 de ani.

În timp ce se pregăteşte pentru ultimul său concert din America de Nord, de pe Dodger Stadium, Elton ne întoarce în timp şi ne povesteşte despre momentele extraordinare şi triste ale primilor săi ani de viaţă şi despre cum a depăşit adversitatea, abuzul şi dependenţa pentru a deveni simbolul care este astăzi.

Serialul „Producţiile de vis”, din 11 decembrie toate episoadele disponibile

Acţiunea din se desfăşoară între primul şi al doilea film „Întors pe Dos” şi are loc în centrul său studioul din mintea lui Riley unde visele devin realitate – în fiecare noapte, la timp şi în buget. Riley creşte, iar atunci când amintirile ei au nevoie de procesare suplimentară, Bucurie şi restul Emoţiilor le trimit la Producţiile de Vis. Renumita regizoare Paula Persimmon se confruntă cu un coşmar personal: trebuie să creeze următorul vis de succes, fiind asociată cu Xeni, un regizor arogant care vrea să intre în liga de top a viselor nocturne. Serialul hilar, de tip mock-umentary, este scris şi regizat de Mike Jones şi produs de Jaclyn Simon, având vocile actorilor Amy Poehler, Maya Rudolph, Ally Maki, Kensington Tallman, Liza Lapira, Tony Hale, Lewis Black şi Phyllis Smith.

Serialul „Şi dacă… ?”, sezonul 3, din 22 decembrie, un episod nou zilnic

Serialul animat Marvel „Şi dacă…?” revine în sezonul 3 pentru aventura sa culminantă prin multivers. Urmăriţi cum personaje clasice fac alegeri neaşteptate care le vor schimba viaţa în alte versiuni alternative spectaculoase din MCU. Observatorul îi va ghida pe telespectatori pe măsură ce serialul traversează noi genuri, spectacole mai mari şi noi personaje incredibile.

Documentarul „Într-o secundă”, din 17 decembrie

Când trei dintre cei patru copii ai lor sunt diagnosticaţi cu retinită pigmentară, o boală rară şi incurabilă care duce la deficienţe severe de vedere, lumea familiei Pelletier se schimbă pentru totdeauna. În faţa acestei veşti care le schimbă viaţa, Edith Lemay, Sébastien Pelletier şi copiii lor pornesc într-o călătorie în jurul lumii pentru a descoperi toată frumuseţea ei cât încă mai pot. Pe măsură ce îşi umplu amintirile cu destinaţii uluitoare şi întâlniri unice în viaţă, dragostea, rezistenţa şi simţul de nezdruncinat al miracolului familiei, asigură că viitorul lor incert nu le defineşte prezentul.

Documentarul „Sugarcane: Înfruntarea trecutului”, din 10 decembrie

Descoperirea mormintelor nemarcate la un internat pentru copii indigeni din Canada, condus de Biserica Catolică, a şocat întreaga lume. Ca răspuns, comunităţile indigene au iniţiat propria anchetă, scoţând la lumină abuzurile şi sistemul opresiv conceput pentru a le distruge cultura şi tradiţiile. Astăzi, supravieţuitorii au ocazia să-şi spună povestea, să găsească puterea de a înfrunta traumele trecutului şi să pună capăt cercului suferinţei, păşind pe drumul vindecării.

Filmul „Forme de bunătate”

„Forme de bunătate” este o fabulă tripartită care urmăreşte un bărbat fără opţiuni care încearcă să preia controlul asupra propriei vieţi, un poliţist alarmat de faptul că soţia sa, dispărută pe mare, s-a întors şi pare o persoană diferită, şi o femeie hotărâtă să găsească o anumită persoană cu o abilitate specială care este destinată să devină un prodigios lider spiritual. Cu Emma Stone, Jesse Plemons, Willem Dafoe, Margaret Qualley, Hong Chau, Joe Alwyn, Mamoudou Athie şi Hunter Schafer, filmul este regizat de Yorgos Lanthimos şi scris de Lanthimos şi Efthimis Filippou.

„Magazin iluminat”, din 4 decembrie

În fiecare seară, magazinul luminează aleea întunecată şi îşi întâmpină clienţii. Chiar dacă este doar pentru un singur client, proprietarul inflexibil ţine magazinul deschis. Cu toate acestea, gestionarea magazinului pe timp de noapte nu este atât de uşoară, deoarece este vizitat de tot felul de clienţi.

Cancelarul german Olaf Scholz a venit într-o vizită surpriză la Kiev

VIDEO Rareș Bogdan taie în carne vie în PNL, după scorul din alegeri: ‘PNL nu a făcut reformele promise, decât parțial’