Echipa italiană Pisa a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia AC Milan, într-un meci din etapa a opta a Serie A.
Gazdele au deschis scorul pe stadionul Giuseppe Meazza, în minutul 7, prin Rafa Leao, iar scorul a rămas neschimbat pe tabelă până în minutul 60, când Cuadrado a egalat, din penalti. Nou-promovata a reuşit însă să dea lovitura în minutul 86.
Atunci oaspeţii au marcat, pe contraatac, prin Mbala Nzola şi milanezii au fost envoiţi să alerge după egalare în minutele rămase.
Modric i-a pasat lui Athekame şi acesta a înscris cu un şut de la distanţă în minutul 90+3, iar liderul campionatului prinde in extremis un egal în faţa unei echipe care se află în subsolul clasamentului. AC Milan – Pisa 2-2, şi elevii lui Allegri sunt lideri, cu 17 puncte. Pisa e pe locul 17, cu 4 puncte.


