Echipa italiană Pisa, cu Marius Marin titular, a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Atalanta Bergamo, în etapa a 21-a din Serie A.
Mijlocaşul român Marius Marin a început ca titular partida dintre Pisa şi Atalanta, iar managerul gazdelor, Alberto Gilardino, l-a schimbat în minutul 68, introducându-l în joc pe Mehdi Leris. Meciul s-a jucat, practic, pe final. Nikola Krstovic a deschis scorul pentru oaspeţi, în minutul 83, dar Rafiu Durosinmi, nigerianul transferat de la Viktoria Plzen în urmă cu două zile, a egalat pentru gazde, în minutul 87, din pasa lui Leris, şi Pisa – Atalanta s-a terminat 1-1.
Atalanta e a şaptea în Serie A, cu 32 de puncte, în timp ce Pisa e penultima, a 19-a, având doar 14 puncte.


