Echipa italiană Napoli a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea AC Fiorentina, în etapa a 28-a din Serie A.
Gazdele au ratat prin Raspadori, în minutul 10, dar au reuşit să deschidă scorul în minutul 26, când Lukaku a profitat de respingerea lui De Gea şi a trimis mingea în plasă. De Gea s-a remarcat apoi la Raspadori (min. 30) şi Spinazzola (min. 38), fiind salvat de bara transversală în minutul 34, la şutul lui Di Lorenzo. În cele din urmă Raspadori a majorat avantajul napoletanilor, în minutul 60, iar şase minute mai târziu Gudmundsson a înscris pentru echipa viola. Pe final Simeone putea face 3-1, dar s-a opus De Gea şi Napoli s-a impus cu 2-1 în faţa Fiorentinei.
În clasament Napoli este a doua, cu 60 de puncte, la un punct de lider, Inter Milano. AC Fiorentina ocupă poziţia a şaptea, cu 45 de puncte.