Serie A: Surpriză la Bergamo, Atalanta – Como, scor 2-3

Echipa italiană Como a învins marţi seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia Atalanta Bergamo, în ultimul meci al etapei a cincea din Serie A.

Meciul dintre Atalanta şi Como, amânat de luni seara, din cauza ploilor torenţiale de la Bergamo, a fost controlat în prima repriză de gazde, care au şi deschis scorul prin Zappacosta, în minutul 18. Oaspeţii au alergat după egalare, dar nu au reuşit să înscrie şi la pauză Atalanta a intrat cu avantaj minim.

După reluare, Como a lovit rapid. Mai întâi a egalat Strefezza, în minutul 46, iar Kolasinac a înscris în propria poartă în minutul 54, aducând în avantaj oaspeţii. După alte patru minute Fadera a pus pe tabelă un surprinzător 3-1 pentru Como.

Rezultatul final a fost stabilit de Lookman, din penalti, în minutul 90+9, dar Como s-a impus cu 3-2 şi a reuşit prima victorie a sezonului, ajungând pe locul 15, cu 5 puncte.

Atalanta a bifat al treilea insucces stagional şi, cu şase puncte, se află pe poziţia a 12-a.

 

Vaslui: Un bărbat a provocat un accident avariind două autoturisme şi gardul unei case

Peste două treimi dintre români consideră că UE ar trebui să aibă un rol mai puternic în domeniul energiei