Serie A: Victorie clară pentru AS Roma în faţa Monzei

Saelemaekers a reuşit să deschidă scorul pentru gazde în minutul 10. Capitolinii şi-au mărit avantajul în minutul 32, prin golul marcat de uzbecul Eldor Shomurodov. Oaspeţii au avut o ocazie, prin Ganvoula, în minutul 42, dar Svilar a fost la post şi a respins. Spaniolul Angelino a urcat diferenţa la trei goluri, în minutul 75, iar scorul final a fost stabilit de Bryan Cristante, în minutul 88, şi AS Roma s-a impus cu 4-0.

În clasament, AS Roma ocupă poziţia a noua, cu 40 de puncte, în timp ce echipa antrenată de Alessandro Nesta bifează a cincea înfrângere din ultimele şase partide jucate în Serie A. Monza e ultima, pe locul 20, cu doar 14 puncte.

Barajul Siriu are capacitatea preluării unor debite pe fondul dezgheţului şi precipitaţiilor

Cursa Tarom Bucureşti – Atena – Bucureşti, din 28 februarie, va fi anulată din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia. Compania anunţă rerutarea pasagerilor şi ia în calcul creşterea capacităţii de transport