‘Serviciile nu-l mai susțin’ – Klaus Iohannis poate fi anchetat penal în problema caselor, susține un fost judecător CCR

„Părerea mea este că prescripția nu este împlinită pentru că președintele s-a bucurat de imunitate. Noi spunem are imunitate, are o responsabilitate juridică, adică nu răspunde pentru faptele lui pe timpul mandatului și curtea a dat numeroase decizii, că au mai fost cazuri. Dar ca să înceapă urmărirea penală ar trebui ca niște procurori în baza vechiului dosar din 2014 care constată că s-au luat actele. Deci doar pe baza acelor acte se putea începe urmărirea penală. Bun, această urmărire penală s-a întrerupt pentru că el a devenit președinte. Dar, acuma se poate relua urmărirea penală fără ca cineva să poată invoca prescripția răspunderii penale. Personal, nu cred că se va face. Așa cum cunosc eu personajele și ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani în justiția românească, nu cred”, a spus Petre Lăzăroiu fost judecător al Curții Constituționale, la Antena 3 CNN.

De asemenea, Lăzăroiu a precizat că atât timp cât nu există o anchetă Iohannis poate rămâne cu imobilele pe care le are, însă ce i se întâmplă acum e un semn că „serviciile nu-l mai susţin”.

„Câtă vreme nu există o anchetă și urmată de un proces, de o decizie a instanței care să constate toate aceste lucruri și să-l oblige să le dea înapoi rămân în posesia lui. Parchetul ce face? Parchetul doarme? Dacă nu se vrea, se poate”, a mai spus Petre Lăzăroiu, care a subliniat că ce i se întâmpla acum lui Iohannis este „semnalul că probabil nici serviciile nu-l mai sprijină”, a mai spus el.

„Dacă devine președintele Senatului el va rămâne la butoane în continuare. Asta-s lucruri clare. Adică, de fapt, el urmărește ceva. Poate noi încă nu realizăm ce urmărește. Dar pe aici pe acolo ne cam dăm seama ce urmărește. Are toate perspectivele să beneficiez de influență politică, pentru că are oamenii în toate structurile. Deci, 10 ani de zile sunt 10 ani, nu au plecat pe aici, pe acolo au emigrat în Australia. Sunt toţi aici”, a mai spus Petre Lăzăroiu fost judecător al Curții Constituționale, la Antena 3 CNN.

Premiera de gală „Moromeţii 3” va avea loc la Teatrul Naţional Bucureşti în 13 noiembrie – VIDEO

Donald Trump revine la ‘locul faptei’ – Miting electoral la locul tentativei de asasinat din Pennsylvania