Serviciul de ambulanţă de pe insula spaniolă Ibiza spune că este în pericol de colaps din cauza apelurilor frecvente pentru a acorda îngrijiri petrecăreţilor din cluburi care au experienţe neplăcute cu drogurile recreative, relatează The Guardian.
Sindicatul local al ambulanţierilor afirmă că până la o treime din apelurile de urgenţă vin de la cluburi, dintre care cel mai mare are o capacitate de până la 10.000 de petrecăreţi, şi sunt în mare parte legate de droguri. De aceea, sindicatul solicită proprietarilor de cluburi să contracteze servicii private de ambulanţă.
„Este de neconceput ca firme cu venituri de milioane de euro pe an să nu poată asigura acest serviciu, care saturează serviciile de urgenţă în detrimentul populaţiei locale”, a declarat pentru elDiario.es preşedintele sindicatului local al serviciilor de sănătate, José Manuel Maroto.
„Cluburile sunt obligate să angajeze asistenţi medicali şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii, dar nu şi ambulanţe, costul acestora fiind suportat de serviciile publice”, a spus el, adăugând că este nedrept ca cei 161.000 de locuitori ai insulei să beneficieze de servicii inferioare din cauza cererilor celor 3,6 milioane de turişti care vin anual pe insulă.
Potrivit lui Maroto, doar un singur club important, DC-10, foloseşte un serviciu privat.
Insula, care a făcut parte din traseul hippy în anii 1970, este un paradis pentru iubitorii de cluburi de la începutul anilor 1980. Cluburile pionier au fost Amnesia şi Pacha, dar de atunci au apărut zeci de alte cluburi, transformând scena dance – şi drogurile care o alimentează – într-o parte importantă a industriei turismului din Ibiza.
Starul de la Hollywood Will Smith a fost prezent luna trecută la inaugurarea UNVRS, cel mai mare club de pe insulă, unde intrarea cea mai ieftină costă 100 de euro, iar o băutură poate costa 25 de euro.
Potrivit guvernului regional, turiştii care vizitează insula cheltuiesc 1,5 euro din fiecare 10 euro pe ringul de dans, dar mulţi clubberi se plâng că scena este acum dominată de bani şi de DJ-i renumiţi care cer onorarii enorme pentru a apărea.
Un studiu realizat de ziarul local El Diario de Ibiza a constatat că insula este a treia cea mai scumpă destinaţie din Mediterana, după Saint-Tropez şi Capri.
O mare parte din bani ajunge la o companie fondată de fostul fotbalist şi politician Abel Matutes.
Familia Matutes, cea mai puternică din Ibiza, pe lângă faptul că deţine numeroase hoteluri în Spania, Mexic şi SUA, este proprietara a trei dintre cele mai mari locuri de petrecere de pe insulă, Ushuaïa, Hï Ibiza şi UNVRS.
Drogurile reprezintă o parte importantă a economiei informale, iar arestările în masă sunt frecvente. Anul trecut, într-un singur raid au fost recuperate peste un milion de doze de MDMA.
Un studiu publicat în European Psychiatry a constatat că între 2010 şi 2016 au avut loc 58 de decese legate de droguri în Ibiza, cea mai mare proporţie (36%) fiind reprezentată de tineri britanici.