Seth Quintero a câştigat etapa a doua la Dakar 2025, la clasa auto. Nasser al-Attiyah (Dacia) a devenit lider la general

Cu cinci maşini pe primele cinci locuri şi victoria tânărului american de 23 de ani Seth Quintero, Toyota a dominat a doua etapă a Raliului Dakar la clasa auto de luni, între Yanbu şi Al-Ula în Arabia Saudită. Nasser al-Attiyah, de la Dacia, a terminat pe locul 8, şi este noul lider la general.

După prologul şi prima etapă în jurul oraşului Yanbu, a doua etapă specială a Dakar 2026, lungă de 400 de kilometri, i-a condus luni pe concurenţi la Al-Ula, sit clasificat în patrimoniul mondial UNESCO, în inima deşertului din nord-vestul Arabiei Saudite.

Traseul, care se anunţa dificil şi alterna piste nisipoase şi pietroase în munţii Hedjaz, canioane, platouri întinse şi câteva dune, a fost deosebit de favorabil pentru Toyota, care a dominat competiţia ocupând primele cinci locuri.

Cel mai rapid a fost Seth Quintero, care s-a impus după 3 ore şi 57 minute de cursă. Tânărul american de 23 de ani l-a devansat pe sud-africanul Henk Lategan (la 1’42’«), sauditul Yazeed Al Rajhi (la 1’56»’), australianul Toby Price (la 4’36’«) şi portughezul Joao Ferreira (la 4’56»’).

Francezul Sebastien Loeb (acia Sandriders) a ocupat locul 7, urmat de Nasser al-Attiyah pe 8.

Ceilalţi doi piloţi Dacia: Cristina Gutierrez şi Lucas Moraes, au ocupat locurile 19 şi 20. 

La general, lider este Nasser al-Attiyah.

Argeş: Opt persoane, între care cinci copii, transportate la spital după un accident în care au fost implicate două autoturisme

Bărbat trimis în judecată de DNA după ce i-ar fi cerut unei femei 13.000 de euro pretinzând că poate influenţa poliţişti şi magistraţi pentru o anumită soluţie în dosare care vizau o persoană din familia acesteia