Un tânăr român în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier grav, petrecut în localitatea Husby din Danemarca, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bărbatul se deplasa singur pe un ATV pe o porțiune de drum pietruit, când a pierdut controlul vehiculului și a fost proiectat cu violență în copaci. Din păcate, nu purta cască de protecție.
Accidentul a fost raportat autorităților la ora 23:57. Câteva zeci de minute mai târziu, la ora 00:36, echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața și a fost declarat decesul. Informația a fost confirmată de autoritățile daneze prin purtătorul de cuvânt Viggo Rækby, șef de tură la Poliția din Midt- og Vestjylland.
„A venit cu ATV-ul pe un drum de pietriș, a pierdut controlul și a lovit un copac. Impactul l-a proiectat din șa într-un alt copac. A fost vorba de un traumatism cranian sever. Nu purta cască”, a declarat comisarul Knud Lauridsen din cadrul poliției locale din Holstebro, citat de presa din Danemarca.
În acest moment, poliția daneză investighează cauzele exacte ale accidentului. ATV-ul implicat în tragedie a fost trimis la Aalborg pentru o expertiză tehnică amănunțită, iar medicii legiști au recoltat probe biologice, inclusiv o mostră de sânge, conform procedurii standard.
Potrivit informațiilor oficiale, nimeni altcineva nu a fost implicat în incident. Tânărul era singur pe drum în momentul producerii accidentului.