Sfârșitul unei ere: Trent Alexander-Arnold se desparte de Liverpool în această vară

„Cred că, în primul rând, vreau să spun că nu este o decizie uşoară. Am fost aici acum 20 de ani, am iubit fiecare minut, mi-am îndeplinit toate visele, am realizat tot ce mi-am dorit vreodată să aici. Dând totul zi de zi timp de 20 de ani, am ajuns într-un punct în care simt că am nevoie de o nouă schimbare, o nouă provocare pentru mine ca jucător şi ca persoană. Şi cred că acum este momentul potrivit pentru mine să fac asta”, a declarat jucpătorul.

Alexander-Arnold s-a alăturat Academiei Liverpool la vârsta de şase ani şi a progresat în rândurile echipei la nivel juvenil, înainte de a debuta la echipa mare în 2016.

El are 352 de apariţii pentru Reds până în prezent, marcând 23 de goluri şi ridicând opt trofee majore, inclusiv titlul Premier League din acest sezon.

Adresându-se direct suporterilor lui Liverpool, el a adăugat: „Sunt multe lucruri pe care aş vrea să le spun. Principalul lucru este să vă mulţumesc enorm. Voi aţi fost acolo de la început cu mine, voi m-aţi susţinut, aţi fost acolo. Am simţit sprijinul, dragostea, tot ceea ce aţi făcut nu a fost niciodată neobservat de mine, am iubit fiecare minut. Sper că au simţit că a fost reciproc şi că am dat tot ce am putut la club. Sper doar că suntem capabili să continuăm să câştigăm meciuri. A fost un sezon uimitor. A fost uimitor să fac parte din el şi sper doar că toată lumea este capabilă să nu se gândească prea mult la această veste şi să poată sărbători ceea ce restul băieţilor au făcut „.

Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO

Gală dedicată Cristinei Neagu: După o carieră de 25 de ani în handbal, retragerea oficială va avea loc pe 8 iunie