SI revendică primul atac împotriva noilor forţe guvernamentale în Siria

Potrivit SITE, organizaţie specializată în supravegherea site-urilor islamiste, acesta este primul atac revendicat de SI împotriva noului guvern sirian.

Într-un comunicat dezvăluit de SITE, gruparea Stat Islamic a afirmat că a detonat un “dispozitiv exploziv” împotriva unui vehicul al forţelor armate siriene în provincia Sweida (sud).

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat că un bărbat a fost ucis şi trei membri ai Diviziei 70 a armatei siriene au fost răniţi miercuri, când patrula lor a fost lovită de o mină terestră detonată de la distanţă.

Bărbatul ucis însoţea forţele guvernamentale siriene în această zonă deşertică, potrivit ONG-ului.

Gruparea jihadistă, care reuşise să controleze o vastă zonă în Siria şi Irak, a fost învinsă în Siria în 2019 de forţele kurde cu sprijinul unei coaliţii internaţionale.

Cu toate acestea, SI păstrează celule care continuă în special să atace forţele conduse de kurzi în nord-estul Siriei.

Luni, autorităţile siriene au anunţat că au destructurat o celulă SI puternic înarmată care se pregătea să comită atacuri într-o regiune din apropierea Damascului.

Cu aproximativ zece zile mai devreme, forţele de securitate au afirmat că au arestat mai mulţi membri ai unei celule SI la Alep, al doilea oraş ca mărime al ţării. Un membru al forţelor de securitate şi trei jihadişti au fost ucişi în operaţiune.

Preşedintele american Donald Trump, care s-a întâlnit cu preşedintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa pe 14 mai în Arabia Saudită, i-a cerut să “ajute Statele Unite să prevină o resurgenţă a SI”.

Tragedie în Dâmbovița: Trei persoane găsite inconștiente într-un bazin cu apă

Guvernatorul Băncii Angliei îşi exprimă speranţa pentru legături comerciale şi financiare mai strânse cu UE