În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total șapte persoane. Două dintre acestea au nevoie de descarcerare, a indicat ISU.
‘La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, intervine și elicopterul SMURD Târgu Mureș’, a informat ISU.
Potrivit SAJ Sibiu, trei dintre victime sunt încarcerate.


